Acasă Actualitate De ce nu avem irigaţii în Timiş?

De ce nu avem irigaţii în Timiş?

DISTRIBUIȚI

de ce nu avem irigatii DSCF9960După şase săptămâni de secetă severă în Timiş, când fermierii au ajuns la disperare, de teamă că li se vor calamita culturile în totalitate, în sfârşit, agricultura a primit o rază de speranţă, a plouat.

Fermierii susţin că ploaia ce a căzut nu este de ajuns, fiindcă pământul este uscat în profunzime. Întrebarea care se ridică este: “De ce după 23 de ani de la revoluţie nu avem irigaţii în Timiş?” Agricultirii susţin că o primă cauză este lipsa resurselor de apă. Cele două mici râuri – Bega şi Timiş – nu sunt de ajuns. “În judeţ avem numai râul Bega şi Timiş, care străbat anumite zone, dar dacă ne gândim la imensitatea pustei timişene, cele două surse sunt insuficiente. Amintim localităţile: Teremia, Dudeşti, Comloş, Lovrin, Gotlob, Jimbolia, Cărpiniş, Biled şi putem continua cu exemplele unde nu avem nicio sursă de apă. De aceea aici este nevoie de foraje adânci, canale de aducţiune şi un sistem de irigaţii adaptat. Noi nu am avut sistem de irigaţii eficient nici înainte de 1989. Din anul 2000 s-a început construirea câtorva sisteme în Timiş, dar sunt prea neînsemnate şi pe teritorii foarte mici”, a spus Nicolae Oprea, şeful Camerei Agricole, din cadrul Cosiliului Judeţean Timiş.

Comentarii

comentarii