Acasă Actualitate De luni se distribuie produsele neridicate din stocurile UE

De luni se distribuie produsele neridicate din stocurile UE

DISTRIBUIȚI

După ce nu toţi beneficiarii au ridicat produsele alimentare provenite ca ajutor din stocurile UE, s-a decis suplimentarea cantităţilor pentru persoanele care au cu adevărat nevoie de aceste alimente. Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara informează că, de luni, 7 martie, se distribuie cantităţile suplimentare, la sediul din Timişoara, strada Ioan Plavoşin nr. 21 (cartierul Mehala).

Sunt aşteptate atât persoanele care beneficiază de suplimentare, cât şi cei care ar fi avut dreptul la produse şi nu s-au prezentat să le ridice. Cei care beneficiază de aceste produse sunt: şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună; persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate; beneficiarii de ajutor social, acordat in baza Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat. Programul este următorul: luni: 8,15 – 14,30, marţi: 8,15 – 18,30, miercuri: 8,15 – 14,30, joi: 8,15 – 17,30, vineri: 8,15 – 13,30. Alimentele care se distribuie sunt: făină, mălai, paste făinoase, biscuiţi, zahăr şi lapte praf. Pentru relaţii suplimentare puteţi apela numerele de telefon: 0356-416049, 0256-220583. Persoană de contact: Cosmin Dumitrescu. 

 

Comentarii

comentarii