Acasă Actualitate Deputatul Ion Mocioalcă, printre inițiatorii unui proiect de lege privind pensionarea soldaților...

Deputatul Ion Mocioalcă, printre inițiatorii unui proiect de lege privind pensionarea soldaților și gradaților

DISTRIBUIȚI

mocioalcaAceștia nu mai pot fi ținuți activi după 55 de ani

Deputatul PSD, Ion Mocioalcă,  vicepreședinte PSD, președintele Comisiei de  Apărare, Ordine public și Siguranță Națională, alături de  viceprim-ministrul Gabriel Oprea, ministrul apărării naționale, Mircea Dușa și deputații Ion Răducanu (UNPR), Gheorghe Emacu (UNPR), au  inițiat o propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 384 din 10 octombrie 2006, privind statutul soldaților și gradaților profesioniști cu modificările și completările ulterioare, ne informează PSD Caraș-Severin.  Proiectul de Lege a fost votat luni de plenul Senatului. Astfel, limita maximă de vârstă până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti  pot fi  menţinuţi în activitate se stabileşte prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, dar nu poate depăşi 55 de ani. Senatorii au votat astfel, cu 116 voturi pentru şi două abţineri, proiectul de lege pentru modificarea art.35 alin.(2) din Legea nr.384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare. Senatul este cameră decizională.
Principalul argument al inițiatorilor proiectului este că Ministerul Apărării Naţionale se vede nevoit să renunţe la serviciile soldaţilor şi gradaţilor profesionişti atunci când aceştia au cea mai mare experienţă, de cele mai multe ori dobândită în repetate misiuni externe, în teatrele de operaţii. Întrucât legislaţia actuală nu permite ca soldaţii şi gradaţii profesionişti să fie menţinuţi în activitate până la vârsta de 55 de ani, aidoma cadrelor militare, prin această inițiativă, li se acordă “o binemeritată pensie ocupaţională”, ceea ce înseamnă, potrivit iniţiatorilor, că li se acordă “şansa şi onorul pe care îl merită după ce unii dintre aceştia o viaţă întreagă şi-au dedicat-o domeniului apărării şi siguranţei naţionale”.
În expunerea de motive, iniţiatorii au apreciat că există “o diferenţiere nejustificată între statutul cadrelor militare şi cel al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în ceea ce priveşte dreptul la pensie – la vârsta de 50 de ani aceştia rămân fără ocupaţie”, deasemeni că  “Nu sunt nici măcar şomeri. În această situaţie, soldaţii şi gradaţii profesionişti sunt expuşi liberului arbitru al pieţei forţei de muncă, care nu le mai permite găsirea unui loc de muncă decât cu mare greutate”.
”Drepturile ce urmează a fi acordate beneficiarilor vor reprezenta un cost insignifiant, raportat la dimensiunea morală a demersului ce reprezintă expresia recunoașterii pe care societatea o datorează acestor categorii special și constituie, totodată, un factor motivant pentru atragerea de noi military profesioniști în instituția militară. Proiectul legislative urmărește modelul armatei americane, având în vedere statutul României de țară membră NATO, necesitatea adaptării și compatibilizării forțelor armate ”, consider deputatul Ion Mocioalcă.

Comentarii

comentarii