Acasă Eveniment Deputatul Marius Dugulescu – invitat la Parlamentul European

Deputatul Marius Dugulescu – invitat la Parlamentul European

DISTRIBUIȚI

Parlamentarul timişorean a participat la Micul Dejun cu Rugăciune din Parlamentul European La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc la Bruxelles a 14-a ediţie a Micului Dejun cu Rugăciune din Parlamentul European, eveniment la care a fost invitat şi deputatul de Timişoara Marius Dugulescu – vicepreşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului,Culte şi Problemele Minorităţiilor Naţionale şi preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Demnitate Umană din Camera Deputaţilor . Scopul acestei întâlniri oficiale, la care au participat membri ai Parlamentului European, diplomaţi, politicieni şi oameni de afaceri din spaţiul comunitar şi alte state ale lumii, a fost de a reitera învăţăturile lui Isus Hristos si importanţa valorilor creştine in contextul european, redefinind leadershipul în termenii slujirii celorlalţi. Mesajul principal al evenimentului a fost transmis de către Jerzy Buzek, preşedintele Parlametului European, fiind urmat de către alţi invitaţi de seamă. Wintley Phipps (Statele Unite ale Americii) a susţinut momentul artistic dedicat acestor întâlniri.  În fiecare an au loc peste o sută de asemenea întâlniri, organizate de Grupurile de Rugăciune din parlamentele statelor lumii, modelul fiind preluat de la Congresul Statelor Unite ale Americii.

 

Comentarii

comentarii