Acasă Politica Deputatul PSD Alfred Simonis se gândeşte că poate îi trece prin cap...

Deputatul PSD Alfred Simonis se gândeşte că poate îi trece prin cap primarului Nicolae Robu să demisioneze

1307
DISTRIBUIȚI

simonis 0 leiDeputatul PSD Alfred Simonis, fost coleg al primarului Nicolae Robu, în Consiliul Local Timişoara, îi cere demisia acestuia, după ce a fost pus sub acuzare de procurorii DNA.

“De ani de zile afirm că în Primăria Timişoarei există o cangrenă de corupţie, că în jurul primarului sunt oameni corupţi şi că acesta, cu bună ştiinţă, acceptă complice situaţia. Iată că începând de azi, avem şi confirmarea, iar paradoxal această confirmare nu îmi aduce nicio satisfacţie.

Că Robu pretinde că e un naiv care nu ştie nimic, deşi e evident că se întâmplă multe nereguli în Primăria Timişoarei, nu cred. Sunt sigur că el e convins că e deasupra oricui, deci şi deasupra legii. Astfel, Robu a ajuns să fie suspectat pentru fapte de corupţie în două dosare. Cred cu tărie că Robu, Diaconu şi alţii au dreptul la prezumţia de nevinovăţie, au dreptul să se apere şi să-şi dovedească nevinovăţia! Sper doar ca până la finalizarea procesului, Robu să aibă altă atitudine, să fie mai respectuos, să fie mai atent când acuză pe alţii şi să nu mai auzim cât de ultracorect şi ultracinstit e el. Măcar până la finalizarea procesului. Asta, dacă nu-i trece prin cap să demisioneze…”, spune Simonis.

Comentarii

comentarii