Acasă Actualitate Derapaje marca Ruben Lațcău. Sindicatul îl amenință cu sesizarea instanțelor judecătorești competente

Derapaje marca Ruben Lațcău. Sindicatul îl amenință cu sesizarea instanțelor judecătorești competente

DISTRIBUIȚI

Într-un interviu halucinat dat unui site local, viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău a derapat grav de la statutul funcției sale atacând pe toată lumea. De la funcționarii publici din Primăria Timișoara, la consilierii locali și până la adversarii politici. A trecu de la critici la amenințări, de parcă funcția pe care o are îi dă dreptul să stabilească singur cine muncește sau nu în primărie, și nici să dea pe cineva afară, Lațcău i-a discreditat și amenințat pe salariații instituției.

Ieșirile sale au fost imediat amendate de Tiberiu Negrei, președintele Sindicatului Liber din Primăria Timișoara.

”Am luat cunoștință, cu îngrijorare, de conținutul declarației domnului viceprimar Ruben Lațcău din cuprinsul interviului azi, 2 februarie 2024, prin care domnia sa discreditează salariații Municipiului Timișoara, clasificând funcționarii publici și personalul contractual în diferite categorii și afirmând că o parte dintre aceștia urmează a fi eliberați din funcția publică ori concediați.

Atragem atenția domnului viceprimar Ruben Lațcău asupra necesității imperioase ca măsurile de eliberare din funcția publică ori de concediere a salariaților să fie adoptate numai cu respectarea dispozițiilor legale în materie prevăzute de Codul administrativ și de Codul muncii, în caz contrar urmând a sesiza instanțele judecătorești competente.

Reamintim domnului viceprimar Ruben Lațcău că sindicatul nostru a obținut numeroase hotărâri judecătorești definitive de reintegrare a membrilor noștri în funcțiile deținute anterior, în consecința anulării dispozițiilor de eliberare din funcția publică ori de concediere emise nelegal, urmând ca și în viitor să declanșăm toate procedurile judiciare adecvate în vederea apărării drepturilor și intereselor tuturor membrilor noștri, așa cum am procedat și până în prezent”, spune Tiberiu Negrei.

Pe parcursul interviului, fostul șef de echipă, dublu-repetent al unei universități private, a adus în discuție și cazul unui ”șef de birou care se ocupa de reabilitări de clădiri publice şi care pe lângă job-ul lui în primărie construia un bloc din fonduri proprii”, ” prin corupție”. A recunoscut că nu are dovezi în acest caz, dar totuși a lăsat să se înțeleagă cine este persoana pe care o acuză.

Și, pentru că tot a lansat aceste acuzații, Lațcău ar trebui să răspundă cum, din salariul său de viceprimar, și-a cumpărat un apartament într-o clădire istorică din Piața Alexandru Mocioni din Timișoara cu doar 135.000 de euro, mult sub prețul pieței. Și dacă reducerea de preț a primit-o pentru că unul din foștii proprietari a fost condamnat pentru trafic de droguri. Și cum familia Lațăcu (Ruben și Loredana Gaița) au acum nu mai puțin decât trei proprietăți imobiliare în Timișoara, cu o suprafață totală de peste 320 de metri pătrați, două dintre ele în zona Sinaia.

Comentarii

comentarii