Acasă Economic Dezvoltatorul Werk investește 2,5 milioane euro într-o parcare cu 400 de locuri...

Dezvoltatorul Werk investește 2,5 milioane euro într-o parcare cu 400 de locuri lângă clădirea office Vox Technology Park

DISTRIBUIȚI

Werk Property Group va demara în luna noiembrie construcția unei parcări supraetajate cu o capacitate de 400 de locuri lângă proiectul de birouri Vox Technology Park din Timișoara. Parcarea, care va avea cinci etaje, va fi finalizată în iunie 2018 în urma unei investiții de 2,5 milioane de euro. Noile locuri de parcare se vor adăuga celor 280 deja disponibile. Vox Technology Park va dispune de spații de până la 3.500 de metri pătrați pe etaj, cea mai mare suprafață disponibilă din oraș, și va oferi o serie întreagă de facilități, precum spații comerciale și de servicii, mai multe săli de conferințe, restaurante, cafenea și o terasă suspendată la ultimul etaj.

Vox Technology Park va aduce pe piață și inovații tehnologice unice pe plan local, precum posibilitatea de identificare biometrică la accesul în clădire prin scanarea amprentelor (4 Fingers Touchless ID) sau recunoaștere facială, această metodă urmând să ducă la maximizarea nivelului general de siguranță dar și la o monitorizare mai eficientă a angajaților. Vox Technology Park este format dintr-o clădire cu două corpuri cu șapte respectiv zece etaje, proiectul urmând a fi livrat pe piață în luna decembrie a acestui an, în urma unei investiții de peste 30 de milioane de euro. Gradul actual de preînchiriere a proiectului este de 60%, mai multe companii din domeniile IT&C și financiar numărându-se printre viitorii chiriași ai proiectului. Werk Property Group, dezvoltatorul proiectului, face parte din grupul de companii Werk, care a investit și a construit în ultimii ani în Timișoara peste 800 de apartamente și zeci de mii de metri pătrați de hale industriale, spații hoteliere și de birouri.

Unul dintre acționarii Werk Property Group este omul de afaceri Virgil Tornoreanu, care deține și compania producătoare de software Vox FileMaker Solutions. Tornoreanu a emigrat în Austria în 1990, unde a făcut studii, a lucrat în construcții și a avut și propria afacere împreună cu un partener. În 2006, omul de afaceri s-a întors în România pentru afaceri, dar nu și pentru a locui aici. El a deschis o firmă IT în România, iar ulterior s-a implicat și în construcții.

Comentarii

comentarii