Acasă Editorial Dictatorul… dictatorilor

Dictatorul… dictatorilor

DISTRIBUIȚI

Băsescu, dictator cu faţa schimonosită de consumul de alcool, el, care ameninţă, ţipă, urlă, batjocoreşte, umileşte, se uită cu scârbă la oamenii săraci (nu-i vom putea uita privirea spre un sărman ţăran, care nu apucase să-şi  tencuiască o  casă, după potopul inundaţiilor), el, care  priveşte cu dispreţ spre  profesorii universitari,  spre „ proştii” care au făcut doctorate şi care sunt pentru el nişte „dottore” şi atât, el strigă!  De ce strigă? Cred că-l doare amintirea flotei româneşti,  a doua a lumii europene din anii ‘90, „flotă” pe care procurorii lui Băsescu au încuiat-o într-un sertar  confiscat  de dictator. Poate că-l dor vilele  fiicelor, mult prea tinere pentru averile atât de mari pe care le deţin, poate-l doare umbra vizitelor la Cotroceni ale Elenei. Dar cel mai tare îl doare  faptul că  liderii USL au  avut curajul  să demareze procedurile pentru suspendarea sa, după un lung şir de abuzuri  pe care le-a comis, mai ales în ultimii trei ani.  După ce şi-a pus la Curtea Constituţională chiar numai judecătorii pe care i-a vrut, manipulabili şi controlaţi de Băsescu, revenirea la forma iniţială, cea în care era CCR  de mai bine de un deceniu, devine acum o „mare agresiune împotriva democraţiei”. A cărei democraţii?  A lui Băsescu, Ungureanu, Macovei?  Nu pot să cred că la Timişoara, capitala revoluţiei române, o mână de oameni, nici măcar nu le voi aminti numele, nici ong-ul din care se nasc, fac un aşa-zis „marş civic”, desigur neautorizat, împotriva celor care i se… împotrivesc lui Băsescu! Doamne, în ce ţară trăim? Dictatura  lui, banii furaţi din proiecte europene, banii luaţi cu softuri numai de ei ştiute,  afacerile din Portul Constanţa, afacerile cu „băieţii deştepţi”, de care, sincer, m-am cam săturat să tot aud, costurile energiei din România, ale gazului, toate procesate prin buzunarele PDL,  aranjamentele prin agenţiile guvernamentale, toate astea nu au trezit  poporul român? Sau, poate că suntem, cu adevărat, nişte pestriţi cumani, care nu semănăm unii cu alţii  şi avem pretenţia de a fi o bună naţiune? O parte din această naţiune îl mai vrea pe Băsescu? Foarte bine, să şi-l ţină, dar să nu ne oblige pe toţi, pe mine, pe alţii ca mine, care murim de ruşinea de a avea o asemenea fiinţă nefericită, cu pretenţia de a fi om, în fruntea statului! L-am urât pe Ceauşescu pentru toată mizeria pe care ne-a făcut-o, dar pe Băsescu îl detest. Este dreptul meu! O parte din familia mea a  cunoscut închisorile comuniste, ca pedeapsă pentru idealuri anticomuniste. Ce ne-ar mai  închide ei, nu numai gura, ci chiar fizic, pe noi, cei care ne opunem găştii lui Băsescu! Dar pentru că-i detestăm nu există articol în Codul Penal. Dictatorii trebuie să plece şi să trăiască sănătoşi… după gratii! Unde le este locul!
 

Comentarii

comentarii