Acasă Economic Directorii generali ai companiilor din România – foarte îngrijorați de creșterea poverii...

Directorii generali ai companiilor din România – foarte îngrijorați de creșterea poverii fiscale

DISTRIBUIȚI

92% dintre directorii generali ai companiilor din România sunt preocupați de creșterea poverii fiscale, iar 86% dintre aceștia se tem de răspunsul Guvernului la problema deficitului bugetar, arată rezultatele studiului PwC Romania CEO Survey 2014.

Acesta este al doilea cel mai ridicat nivel de îngrijorare înregistrat la nivel global, după cel din Franța, acolo unde toți directorii de companii au menționat problema creșterii poverii fiscale drept principala amenințare pentru afacerile companiilor pe care le conduc, și mult peste media globală de 70%. În același timp, 92% dintre directorii generali din România cred că firmele ar trebui să-și plătească „partea corectă” de impozite și taxe. 84% dintre respondenți cred că firmele multinaționale ar trebui să-și publice informațiile referitoare la venituri, profituri și impozitele și taxele plătite pentru fiecare țară în parte în care operează, iar 80% sunt de acord ca autoritățile fiscale din întreaga lume să comunice între ele informațiile fiscale pe care le au referitor la companii. „Ceea ce ne spun directorii de companii din România este că politica fiscală are un impact major asupra competitivității afacerilor lor și se tem că măsurile luate pentru echilibrarea bugetului s-au făcut în dauna companiilor. În același timp, aceștia recunosc că nivelul scăzut al colectării fiscale este una dintre vulnerabilitățile României și susțin puternic inițiativele de majorare a încasărilor bugetare și de combatere a evaziunii fiscale, care este văzută drept o practică de concurentă neloială. 53% dintre directorii generali din România și-ar dori ca Guvernul să ia măsuri pentru crearea unui sistem fiscal competitiv la nivel internațional”, a declarat Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultantă Fiscală si Juridică, PwC România. 88% dintre directorii generali ai companiilor din România cred că prioritatea Guvernului ar trebui să fie îmbunătățirea infrastructurii țării, cel mai ridicat procentaj din întreaga lume, în vreme ce 78% dintre ei cred că guvernele care s-au succedat nu au reușit să facă acest lucru până în prezent. De asemenea, respondenții și-ar dori ca autoritățile să asigure stabilitatea sistemului financiar și accesul la surse de finanțare la costuri rezonabile (65%).

Comentarii

comentarii