Acasă Actualitate Domul Romano-Catolic din Piaţa Bălcescu şi Biserica de pe strada Dej, iluminate...

Domul Romano-Catolic din Piaţa Bălcescu şi Biserica de pe strada Dej, iluminate arhitectural

DISTRIBUIȚI

Reprezentanţii municipalităţii timişorene au inaugurat, în Joia Mare, iluminatul arhitectural la Biserica Romano-Catolică din Piaţa Nicolae Bălcescu şi Biserica Ortodoxă de pe str. Dej din Calea Aradului. Lucrările fac parte din programul local de investiţii şi au necesitat o investiţie de 115.500 euro, făra TVA, pentru biserica din Piaţa Nicolae Bălcescu, şi 80.000 euro făra TVA, pentru biserica de pe str. Dej. Cele două biserici se adaugă la o listă relativ lungă de obiective iluminate arhitectural în ultima perioadă, în Timişoara: Podul Decebal, clădirea de pe str. Timotei Cipariu nr.1, Podul Tinereţii şi Monumentul Fecioara Maria din Piaţa Maria. Se mai doreşte ca anul acesta să fie iluminate artistic şi biserica de pe str. Ştefan cel Mare, biserica de pe str. Salcâmilor, biserica Piariştilor (vis a vis de Parcul Central) şi biserica din Piaţa 700. Lucrările necesită însă aprobarea prin vot a consilierilor municipali şi alocarea de fonduri pentru realizare. “Patrimoniul Timişoarei cuprinde un număr mare de clădiri istorice, monumente, şi biserici, reprezentând repere importante în viaţa social-culturală a oraşului.

Prin noul program, se încearcă punerea în valoare a acestora, prin realizarea iluminatului festiv, care să evidenţeze estetica lor specială. Iluminatul se face după modelul occidental al marilor oraşe, în care sunt puse în valoare detaliile arhitecturale ale podurilor, clădirilor istorice şi ale monumentelor”, spune viceprimarul Timişoarei, Sorin Grindeanu.

Comentarii

comentarii