Acasă Actualitate Dorel a lovit pe str. Căpitan Damşescu din Timişoara. Echipele Aquatim au...

Dorel a lovit pe str. Căpitan Damşescu din Timişoara. Echipele Aquatim au intervenit rapid

DISTRIBUIȚI
inundatii tm

Muncitorii unei firme care efectuau o lucrare de îngropare a unor cabluri în subteran au spart, din greşeală, marţi după-amiaza, o conductă de apă, provocând inundarea unei întregi străzi din Timişoara.
Potrivit reprezentanţilor societăţii de apă şi canal din Timişoara, Aquatim, marţi după-amiaza, în jurul orei 14, dispeceratul companiei a fost anunţat despre producerea unei inundaţii pe strada Căpitan Damşescu din municipiu.
Conform surselor citate, inundaţia a fost provocată de muncitorii unei firme care îngropau cabluri în subteran şi care au lovit, din greşeală, o conductă de apă, provocând inundarea străzii respective.
Muncitorii Aquatim s-au deplasat de urgenţă la faţa locului şi vor încearca să repare conducta spartă.
Apa va fi oprită în zona Iosefin din Timişoara până la remedierea situaţiei.

Comentarii

comentarii