Acasă Actualitate Dosare penale pentru evaziune fiscală

Dosare penale pentru evaziune fiscală

DISTRIBUIȚI

În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor,  cu avizul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au fost extinse cercetările şi începută urmărirea penală faţă de B.L. Claudiu de 43 ani şi B.A. Monica de 37 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Cei doi sunt acuzaţi că împreună cu B. Victor, de 47 de ani, au înfiinţat şi administrat o firmă în perioada iunie 2004 – august 2006, care avea ca obiect de activitate transportul de persoane. Firma inculpaţilor a prejudiciat bugetul de stat cu aproape 50.000 de lei prin reţinerea sumelor ce reprezentau impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, fără  a le vărsa la bugetul consolidat al statului în termenul legal.  Poliţiştii au mai dispus începerea urmăririi penale şi faţă de I. Ion, de 55 de ani şi B. Ştefan, de 34 de ani, ambii din Timişoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Suspecţii, în calitate de persoane fizice neautorizate, în perioada 01.01.2008-31.12.2011 au achiziţionat animale în scopul revânzării acestora, realizând activităţi economice neautorizate: fapte de comerţ. Prin nedeclararea veniturilor comerciale realizate, persoana fizică I. Iuliana a prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma de 60.850 de lei , I. Ion a cu suma de 466 de lei, iar  B. Ştefan cu suma de 22.347 de lei.
Totalul prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului, de către cele trei persoane, este de 83.663 de lei.

Comentarii

comentarii