Virgil Popescu: „Peste 100.000 de oameni uniţi reprezintă o forţă”
Împăcare de la centru?
„Azi (n.r. – joi) avem consiliul naţional al sindicatului, iar mâine ne vom întâlni cu liderii FEN, pentru a semna un protcol de colaboare. Acesta ar putea duce la o fuziune ulterioară între cele două sindicate.
Ar fi bine, dintr-un anumit punct de vedere. Peste 100.000 de oameni uniţi într-un singur sindicat reprezintă o forţă”, ne-a declarat, de la Bucureşti, Virgil Popescu, preşedintele Sindicatului „Spiru Haret” Timiş. Viitorul coleg de alianţă din Timiş, Marian Uţă, liderul FEN, nu a vrut să comenteze acţiunea comună. „Sunt în maşină spre Ploieşti, nu pot să spun nimic”, s-a eschivat Uţă. Dacă va avea loc fuziunea, numele noului sindicat va fi FEN „Spiru Haret”. Cel mai probabil, în teritoriu cele două sindicate îşi vor vedea, chiar în cazul unei fuziuni, fiecare de drumul ei. Marian Uţă (FEN Timiş) şi Virgil Popescu (Spiru Haret) nu au găsit aproape niciodată o cale comună de comunicare. Micile frecuşuri ar putea să devină istorie, printr-o decizie luată direct de la Bucureşti.
Comentarii
comentarii