Acasă Eveniment Două tinere din Timişoara, ucise în masacrul din Hula

Două tinere din Timişoara, ucise în masacrul din Hula

DISTRIBUIȚI

UPDATE: Informaţia privind cele două românce moarte la Hula este falsă. MAE: Ambasada la Damasc a luat legătura telefonic cu tatăl lor, acestea sunt în viaţă


Preşedintele comunităţii siriene din Timişoara, Ziad Mashalmeh, a declarat, vineri, că două tinere din municipiu, care erau plecate de mai mult timp în Siria, la tatăl lor, au fost ucise în masacrul din Hula. Potrivit dr. Ziad Mashalmeh, cele două tinere, în vârstă de 18 şi 23 de ani, erau surori din Timişoara şi se aflau la Hula, în Siria, unde se mutaseră de mai multă vreme la tatăl lor.

 "Săptămâna viitoare, va fi zi de doliu la Timişoara în memoria celor două fete şi a celorlalte victime ale masacrului. Cele două tinere, Ahma şi Misrin, aveau 18 şi 23 de ani, iar tatăl lor, Abdul al Hakim, a studiat Medicina în Timişoara. Acesta s-a căsătorit cu o timişoreancă pe nume Georgeta, mama fetelor, dar s-a întors în Siria. Fetele au plecat şi ele de mai multă vreme în Siria, la tatăl lor. Nu ştim unde locuieşte acum mama fetelor ucise la Houla. Facem apel pe această cale să ne caute ca să o ajutăm în aceste momente grele", a declarat dr. Ziad Mashalmeh. Deocamdată, nu s-a stabilit cu exactitate în ce zi vor fi comemorate cele două fete la Timişoara. Până la ora transmiterii acestei ştiri, Ministerul Afacerilor Externe nu a confirmat decesul celor două fete, Ambasada României la Damasc verificând această informaţie. 
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, declara că a propus Guvernului şi Preşedinţiei expulzarea ambasadorului Siriei la Bucureşti, dar şi rechemarea ambasadorului român la Damasc, ca formă de protest faţă de masacrul comis săptămâna trecută în oraşul sirian Hula. Premierul Victor Ponta declara că propunerea Ministerului de Externe privind expulzarea ambasadorului Siriei la Bucureşti şi rechemarea ambasadorului român de la Damasc este corectă, dar autorităţile române trebuie să păstreze personal consular suficient care să-i ajute pe românii aflaţi în Siria. MAE anunţase, marţi seară, că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Siriei la Bucureşti, Zyad Zaher Edin, pentru a condamna violenţele comise în localitatea Hula, soldate cu moartea a cel puţin 108 de persoane, dintre care aproape jumătate copii, şi aproximativ 300 de răniţi. Secretarul de stat Dan Petre i-a transmis diplomatului sirian faptul că România "condamnă ferm violenţele incalificabile comise, recent, în localitatea Houla, în apropierea oraşului Homs", se arăta într-un comunicat al MAE. 
De asemenea, Dan Petre "a exprimat profunda indignare faţă de astfel de acte, care sunt de natură să ameninţe inclusiv stabilitatea şi securitatea regională". Totodată, MAE român a făcut apel la regimul sirian să înceteze de urgenţă orice formă de violenţă şi a solicitat punerea în aplicare cu rigurozitate si în întregime a planului emisarului comun al ONU şi Ligii Statelor Arabe, Kofi Annan, în conformitate cu rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU 2043, şi susţinerea în totalitate a misiunii de observare a ONU în Siria (UNSMIS). Şefii misiunilor diplomatice siriene din capitalele marilor ţări europene – Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania au fost expulzaţi marţi, într-o acţiune coordonată, ca urmare a violenţelor produse în Siria. Măsuri similare au fost adoptate şi de SUA, Australia, Elveţia, dar şi alte state occidentale. Majoritatea victimelor masacrului de la Houla, din Siria, au fost executate, potrivit primelor rezultate ale unei anchete ONU, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului, Rupert Colville, a relatat AFP. "Credem că mai puţin de 20 dintre cele 108 asasinate pot fi atribuite unor tiruri de artilerie şi tancuri", a declarat Colville. "Majoritatea celorlalte victime (…) a fost executate sumar în cadrul a două incidente diferite", comise potrivit locuitorilor de miliţiile loiale regimului, "shabiha", a adăugat el.
 
UPDATE: Informaţia privind cele două românce moarte la Hula este falsă. MAE: Ambasada la Damasc a luat legătura telefonic cu tatăl lor, acestea sunt în viaţă
 
Informaţia lansată de comunitatea siriană din Timişoara potrivit căreia două românce ar fi murit în timpul atacurilor care au avut loc în Hula pe data de 25 mai este falsă, cele două femei fiind în viaţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu. MAE precizează că nu se confirmă informaţia privind presupusul deces al celor două tinere de cetăţenie română în incidentele de la Hula, Ambasada României la Damasc reuşind să ia legătura telefonic, sâmbătă, cu tatăl celor două tinere, care a confirmat că acestea sunt în viaţă. "Sunt în măsură să afirm că informaţia lansată de comunitatea siriană din Timişoara potrivit căreia două românce ar fi murit în timpul atacurilor care au avut loc în Hula pe 25 mai a.c. este falsă, iar cele două femei se află în viaţă", a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu. De asemenea, el a arătat că Administraţia Prezidenţială face apel la organizaţiile siriene din România "să nu lanseze informaţii false cu scopul de a-şi exprima convingeri politice". Totodată, Bogdan Oprea a menţionat că "Ambasada României din Republica Arabă Siriană este în măsură să acorde asistenţă celor aproximativ 14.000 de cetăţeni români aflaţi pe teritoriul Siriei". Într-un răspuns transmis la o solicitare MEDIAFAX, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma demersurilor de clarificare a situaţiei întreprinse de Ambasada României la Damasc, nu se confirmă informaţia privind presupusul deces al celor două tinere de cetăţenie română în incidentele de la Hula. "Ambasada României la Damasc a reuşit să ia legătura telefonic, în cursul zilei de astăzi (sâmbătă – n.r.), cu tatăl celor două tinere, care a confirmat că acestea sunt în viaţă, iar starea de sănătate a acestora este foarte bună", menţionează sursa citată.
 
 

Comentarii

comentarii