Timişoara e frumoasă, atunci când o iei la pas. Are multe clădiri frumoase, istorice, are multe drumuri, pieţe, prin care au călcat mari domni ai vremurilor trecute, mari valori, are un canal – Bega – care a văzut multe. Are multe Timişoara şi din ce în ce mai puţini îi ştiu secretele. De fapt, nu sunt secrete, practic, sunt lucruri uitate, care nu ar trebui uitate, ci puse acolo, în cartea de onoare a oraşului de pe Bega.
Răzvan Hrenoschi este directorul Direcţiei de Cooperare şi 
Informatică de la Consiliul Judeţean Timiş. Inginerul Răzvan Hrenoschi este pasionat de istorie şi de istoria Timişoarei şi a oamenilor ce au trăit şi trăiesc aici. Aşa că face tururi prin oraş, cu fiecare delegaţie care-i bate la uşă sau cu prietenii ori elevii de la diferite şcoli. Fără bani, doar cu pasul şi cu multe informaţii despre fiecare clădire, pod, piatră de pe caldarâm. Un traseu pe care îi place să îl bată este cel pe care armata română a pătruns în Timişoara, în 3 august 1919 – Ziua Timişoarei. Traseul porneşte din Modern, cartierul de pe Calea Lugojului, şi ajunge la primăria veche, în plin centrul Timişoarei, chiar în Piaţa Libertăţii. Exact pe firul liniei de tramvai – traseul urmat de armata română. Dar, să pornim la drum…
„Prea mari sunt clipele şi prea mici făpturile”
În 3 august 1919, armata română, plecată de la Lugoj, este aşteptată la bariera Recaşului, practic, bariera de intrare în Timişoara, de către prefectul judeţului Timiş, Aurel Cosma, primul prefect, şi de către colonelul Economu, venit din 1 august în Banat, în vederea organizării paradei militare care marca instaurarea administraţiei româneşti în Banat. Convoiul trece urmând actuala linie de tramvai şi se opreşte în faţa bisericii Sfântul Ilie, unde este aşteptat de proptopopul Timişoarei, preot Ion Oprea. ”Ne închinăm în faţa drapelului vostru. Trăiască regele şi regina! Trăiască Alteţa sa Principele Carol! Trăiască România Mare!”, a spus preotul. ”Nu sunt cuvinte să exprime ceea ce simţim acum. Prea mari sunt clipele şi prea mici făpturile. Trăind pe alte câmpii şi sub alte ceruri, am avut unul şi acelaşi dor: pentru acel dor, fiecare din noi am adus jertfele noastre. Pe lângă idee şi credinţă, una cu ale dumneavoastră, am avut şi putere, rege şi armată. Mă simt umil în faţa lui Dumnezeu pentru fericirea ce mi-a hărăzit – să intru în Cetatea Banatului”, a spus colonelul.
La colţuri de stradă, la intrare în restaurante şi cafenele, cântau permanent tarafuri de lăutari
Recepţia a avut loc în seara de dinaintea intrării de duminică, 3 august, când trupele franceze, conduse de generalul Gambetta, au înmânat cheile oraşului colonelului Economu, a cărui statuie se află înainte de podul din Fabric. „Armatele române au fost întâmpinate pe întreg traseul, până în Piaţa Traian, de mulţime. La colţuri de stradă, la intrare în restaurante şi cafenele, cântau permanent tarafuri de lăutari – în Piaţa Traian. Din Piaţa Traian ajung în Piaţa Sfântu Gheorghe”, spune Hrenoschi. Acolo sunt întâmpinaţi, la primărie, de conducătorii oraşului şi de un grup de fete cu flori. Acolo iau cuvântul edilii urbei de pe Bega şi reprezentanţii minorităţilor. Urmează parada militară şi lumea se pregăteşte de primirea prim-ministrului Ion Brătianu, care soseşte la Timişoara în 3 august, cu un tren special – circula doar pentru prim-ministru. Brătianu a fost întâmpinat de 20.000 de oameni şi a ţinut un discurs în care a arătat că armata română înaintează victorioasă către Budapesta. Prezenţa lui Brătianu la Timişoara vroia să însemne proclamarea drepturilor ireductibile asupra Banatului întreg, arătând astfel că poporul nostru are puterea de realizare a aspiraţiilor sale prin forţe proprii şi că nu piedicile din afară îl vor împiedica să meargă singur şi hotărât spre desăvârşirea acelei realizări.
„Românii sunt mici, dar păşesc ca puii de lei”
Trupele franceze au ocupat Timişoara pentru a o apăra de sârbii care au vrut să ataşeze Banatul Regatului Sârb. Ziarele vremii scriau că, în răspunsul său, Brătianu arată că poporul a dovedit conştiinţă, inteligenţă şi energie de realizare. „De aceea am ajuns să sărbătorim biruinţa de azi. Românii sunt mici, dar 
păşesc ca puii de lei. Noi reprezentăm şi un element de ordine şi civilizaţie. Lângă mine se află şi o confirmă domnul general Tournadre, pentru care vă rog să strigaţi împreună cu mine: ”Trăiască armata franceză! Trăiască România Mare şi Banatul Întreg!”. Generalul francez a închinat pentru România Mare, în acordurile cântecului Deşteaptă-te române!
„Cândva, până la Piaţa Traian se ajungea cu barca”
„Este un tur istoric, pe care l-aş recomanda tuturor. Plecând din Fabric, de-a lungul liniei de tramvai, trecem peste podul care, în dreapta, are statuia generalului de mai târziu – Virgil Economu, cel care a condus armata română la instaurarea administraţiei româneşti în Banat. Podul este pe Canalul Bega – primul navigabil în România – de pe pod se vede prima turbină hidraulică în România, care alimenta liniile de tramvai şi troleibuz, până la revoluţie. În stânga podului se află un monument ce aminteşte de existenţa bisericii ortodoxe române, ce a fost demolată şi reconstruită de primărie pe strada Andrei Şaguna, actuala biserică Sfântul Ilie. De-a lungul liniei de tramvai, spre Piaţa Traian, în curbă, a fost Hotelul Prinţul Turcesc – acum parcare. De altfel, cândva, Canalul Bega trecea pe străzile Şaguna, Pestalozzi, între Fabrica de Bere şi Uzina electrică. De-a lungul liniei de tramvai, spre Piaţa Traian, în apropierea casei de închiriat costume Krauser, se afla hotelul „La trei crai” – clădire ce urma să fie renovată, cel mai important loc de întâlnire al proptipendadei din cartier. De altfel, cândva, până la Piaţa Traian se ajungea cu barca. Înainte de construirea Uzinei electrice, legumicultorii din Ghiroda-Remetea veneau cu legumele spre vânzare în Piaţa Traian – piaţa îşi pierde însemnătatea ca vad comercial, după inaugurarea, pe malul drept al Begăi – a aşa numitei Pieţe de Fân, moment în care canalul este închis, îşi modifică traseul pe la Piaţa de Fân – este actualul traseu al Canalului Bega”, spune Răzvan Hrenoschi.
„În Parcul Poporului au avut loc întâlnirile dintre Mihai Eminescu şi Ion Slavici”
Din Piaţa Traian, mergând înainte, pe mâna stângă apare Biserica Millenium – cea mai mare biserică catolică ridicată în memoria celor o mie de ani de la formarea statului unitar maghiar. Pe linia de tramvai ajungem la Parcul Apollo, mai târziu Parcul Regina Maria, Parcul Poporului. „Trecem pe lângă cel mai mare cinematograf din Cartierul Fabric şi o suită impresionantă de construcţii specifice arhitectului Szekely Laszlo. În Parcul Poporului au avut loc întâlnirile dintre Mihai Eminescu şi Ion Slavici, în perioada în care trupa Pascaly ne vizita oraşul. Biserica Ortodoxă Sârbă din Piaţa Traian a găzduit ceremonia de botez a fiului conducătorului trupei Pascaly – ceremonie la care a asistat şi Mihai Eminescu”, spune Hrenoschi. În dreapta se află clădirea Neptun – aşa cum o numeau localnicii, în care a fost primul bazin acoperit pentru înot din Banat, din România. Această clădire avea şi funcţie de baie populară. Trecem Podul Traian, în dreapta este clădirea Consiliului Judeţean Timiş, construită în 1938, prin munca voluntară a tineretului din Timişoara. Înaintând pe linia de tramvai, găsim clădirea Poştei şi clădirea Băncii Naţionale, practic, construite după ce Timişoara devine oraş deschis şi îşi dărâmă zidurile.
Prima universitate din Banat, în perioada anilor 1842 – 1852
Cândva cazarmă, în acele locuri manej – Sala de Sport nr. 2 este locul unde armata imperială, în anul 1907, păzea la Timişoara tezaurul imperiului austriac, adus aici în perioada în care Viena era ocupată de francezi. „Piaţa Sfântu Gheorghe a fost locul unei biserici catolice, transformată ulterior în geamie, transformată apoi, din nou, în biserică catolică, importantă construcţie în care Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, care avea capitala la Timişoara, la începutul secolului al 
XIV-lea, se recăsătoreşte. Biserica a fost dărâmată odată cu construirea primei linii de tramvai care lega Cetatea de Cartierul Fabric – prima linie de tramvai cu cai. În Piaţa Sfântul Gheorghe, unde e statuia Sfântului Gheorghe, pe partea stângă se afla cândva o clădire, acum demolată, în care a funcţionat prima universitate din Banat, în perioada anilor 1842 – 1852”, istoriseşte Hrenoschi.
„În memoria profesorilor mei, a doamnei Doina Spătaru şi a domnului profesor Nădăban”
Este un traseu de-a lungul liniei de tramvai, până în faţa primăriei vechi, care porneşte din Modern. Hrenoschi face aceste tururi de oraş cu delegaţiile, cu elevii, gratuit. „În memoria profesorilor mei, a doamnei Doina Spătaru şi a domnului profesor Nădăban – dascălii mei de la Liceul Loga – care au sădit în sufletele noastre dragostea pentru locul în care trăim şi respectul faţă de înaintaşii noştri”, spune Hrenoschi. Şi acesta este doar unul dintre tururile tematice pe care Hrenoschi le face. Mai sunt şi altele. Spre exemplu, ştiaţi că în Restaurantul Fabricii de Bere şi în Parcul Regina Maria au avut loc primele concerte în afara Vienei ale lui Johann Strauss fiul? În anul 2004, din acest motiv, urmaşii familiei Strauss au dorit ca Timişoara să fie capitală mondială a valsului. Dar asta deja e o altă poveste, ce va urma…
Fotografii din Arhiva Naţională a Ungariei
