Acasă Actualitate Drumuri asfaltate în Timiş cu bani de la Consiliul Judeţean

Drumuri asfaltate în Timiş cu bani de la Consiliul Judeţean

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș a recepționat alte două lucrări de modernizare/asfaltare realizate pe două drumuri din județ. Este vorba despre drumul care leagă Ohaba Lungă de Ohaba Română (DJ 609) şi cel dintre Dumbrava și Mâtnicu Mic. Drumul care leagă Ohaba Lungă de Ohaba Română are o lungime de 6,9 km. Aici s-au realizat lucrări de asfaltare, iar investiția se ridică la 7,24 milioane de lei. Termenul de execuție a fost de 8 luni. Al doilea drum recepționat este cel dintre Dumbrava și Mâtnicu Mic (DJ 694). Aici s-au realizat lucrări de modernizare pe o lungime de 6,55 km, iar investiția s-a ridicat la 7,56 milioane de lei. Lucrările au demarat în anul 2014, iar termenul de finalizare a fost de 10 luni. Finanțarea acestora a fost asigurată prin: bugetul de investiții al Consiliului Județean Timiș, credit CEC BANK și fonduri derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. “Am recepționat două lucrări, cea de la Ohaba Lungă – Ohaba Română și tronsonul dintre Dumbrava – Mâtnicu Mic. Este vorba despre aproximativ 15 milioane de lei care au fost investite în aceste două lucrări. Noi credem că s-a meritat, pentru că unele drumuri nu au fost asfaltate niciodată. Mai avem câteva proiecte pentru această zonă, care sperăm să le finalizăm până în toamnă”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș. În ultimele două zile (15 și 16 iulie 2015), C.J.T. – D.A.D.P.J. TIMIȘ a recepționat lucrări de modernizare/asfaltare pentru cca 30,00 km, în valoare totală de 43.501,00 mii lei. În 15 iulie 2015 au mai fost recepționate două drumuri județene rehabilitate este vorba despre modernizare DJ 592D Ohaba Forgaci – Racoviţa, km 13+800 – 24+000, L=10,2 km; și asfaltare DJ 592B Tormac – Şipet, km 21+872 – 27+872, L=6,0 km.

Lucrările recepționate (demarate în cursul anului 2014) sunt:
– Modernizare DJ 592D Ohaba Forgaci – Racoviţa, km 13+800 – 24+000, L=10,2 km;
– Asfaltare DJ 592B Tormac – Şipet, km 21+872 – 27+872, L=6,0 km;
– Asfaltare DJ 609 Ohaba Lungă – Ohaba Română, km 27+800 – 34+700, L=6,9 km;
– Modernizare DJ 694 Dumbrava – Mâtnicu Mic, km 0+000 – 8+900, L=8,9 km – sector recepționat:km 2+350 – 8+900, L=6,55 km.

Comentarii

comentarii