Acasă Actualitate E oficial! Moș Crăciun a venit în Timișoara!

E oficial! Moș Crăciun a venit în Timișoara!

DISTRIBUIȚI

mos craciun 1

A venit Moș Crăciun! Pe bune! Chiar în centrul Timișoarei! Copii, asta nu înseamnă că dacă a venit astăzi, nu vine și joi. La unii copii a venit astăzi, dar vine și joi. Stați liniștiți, copii, Moșul vine! Numai că astăzi a fost mai grăbit și a venit în centrul Timișoarei. Iar unii copii, cuminți, e adevărat, la fel ca și voi, au primit cadouri. Fie că îi cheamă Andreea, Sandra sau Bruno (am auzit că Bruno e unul dintre cei mai cuminți), micuții au primit cadouri în Piața Victoriei din Timișoara. Moșul a venit ajutat de echipa SALVO din urbea de pe Bega, tractat de un ATV. Copiii l-au primit cu urale, după ce i-au cântat minute întregi, așteptându-l.

mos craciun 2

Moșul a venit, a cântat cu copiii și și-a luat locul în jilțul de sub brad, unde a început să dea cadouri și să discute cu prietenii săi – copiii. A transmis și un mesaj pentru voi: „Să fiți cuminți și să vă ascultați părinții”, a declarat Moș Crăciun, în exclusivitate pentru ZIUA de Vest.

Comentarii

comentarii