La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc un eveniment public ce poate fi văzut (chiar și acum) pe internet, un dialog cu tema: ”Mai sunt necesare azi vocile Europei Libere?”. Pentru cei născuți sub zodiile însemnate cu diferite litere din alfabet, ”Europa liberă” ca sursă de informare pentru toată Europa de Est, ca post de radio extraordinar, ce se asculta pe ascuns, în perioada comunismului, este doar o parte a istoriei, greu de înțeles… Pentru alții, Europa Liberă, ca metaforă pentru un continent (nu ca nume al unui post radio) este ceea ce se trăiește. Viața într-un continent cu o istorie fantastică, cu un trecut plin de lupte pentru libertate, viața în Europa pe care o considerăm liberă, iată o altă valență de citire a mesajului.
Protagoniștii dezbaterii au fost Nicolai Constantin Munteanu, o voce inconfundabilă a postului Europa Liberă, o voce pentru care tremuram în adolescență, alături de părinții mei, mai ales alături de tatăl meu, să o ascultăm, tremurând și căutând obținerea unei linii mai clare, postul fiind mereu bruiat de Securitate, și al doilea, Dominic Fritz, primarul Timișoarei. Am stat mult în cumpăna alegerii momentului de a scrie ceva despre asta, de a nu scrie… dar am ales prima formulă.
Încep cu sfârșitul. Domnul Munteanu a pus la finalul dialogului o întrebare lui Fritz, privind spre el: ”Am auzit aseară că domnul Dominic Fritz cântă la pian, ceea ce este un lucru minunat, pentru că la pian mai cântă cineva…aaaa….Robert Negoiță. Dar nu cântă așa de bine ca dumneavoastră. Am aflat însă că sistematic, are un cor de Gospel. E adevărat? E un lucru extraordinar să aveți un primar care cântă!”
Primarul care cântă, nu primarul care se zbate pentru înțelegerea și aprofundarea sistemului administrativ, nu unul care muncește greu, ci unul care se bucură de peisajele cu buldozere, mimând activitățile din șantiere, un primar care se laudă cu palatele din centrul Timișoarei, renovate complet din banii asociațiilor de proprietari, nu din banii Primăriei Timișoara, de soluțiile celor care mai au un strop de idei constructive.
Primarul Timișoarei cântă. Nu e grav, și alții au cântat, doar că unii, așa cum spunea domnul Munteanu ”i-au cântat pe alții”, dar Fritz nu s-a prins. Era vorba despre turnarea unora de către alții, modelul informatorilor Securității, ca aparat opresiv. Nu avea cum să se prindă, nici asta nu este grav, dar spontaneitate fără cunoaștere, fără profunzime, nu există. ”Cântatul” e una, iar… cântatul cântării (cu pleonasmul la pachet) este alta. În politică, din păcate, se poartă prin îmbinare ambele.
S-a vorbit despre anii 50 din România chinuită. Ce a citit despre asta Dominic Fritz? Noi am citit, dar am aflat și de la părinți, de la bunici, el… de la cine? Ce joc de scenă, ca într-o piesă de teatru, cu o regie lamentabilă, a făcut Fritz? Ce știe el despre suferințele unei țări ce a trecut prin comunism? A vorbit despre industria României! Ca și cum… ce dacă nu mai este acea parte a unei industrii ce a fost?, că doar acum exportul este mai mare, arată statisticile…
Ce rușine, să-ți bați joc de munca unor oameni care și-au dat poate și viețile muncind în combinate, în industria grea, doar ca să lauzi (eventual) multinaționalele care susțin campania electorală, iată un gest de obrăznicie incredibilă!
A contat această zi în campania candidatului Fritz? Da, pentru mine a contat, m-am întristat și mai mult!
