Acasă Economic Eco-inovare şi educaţie – să transformăm deşeurile în energie

Eco-inovare şi educaţie – să transformăm deşeurile în energie

DISTRIBUIȚI

La nivel european, dar şi la nivel mondial, problematica deşeurilor a ajuns una dintre cele mai importante subiecte din domeniul protecţiei mediului.
Industrializarea şi creşterea economică bazate pe consum generează cantităţi uriaşe de deşeuri a căror gestionare se realizează de obicei deficitar şi cu costuri însemnate atât pentru autorităţile publice, cât şi pentru mediul privat. Aceste aspecte, precum şi efectele negative vizibile asupra mediului înconjurător au condus la dezvoltarea unei legislaţii stricte şi complexe în domeniul managementului deşeurilor şi la creşterea sensibilităţii opiniei publice.

Eco-inovare şi educaţie

MEDGreen, care se desfăşoară în regiunea de Vest a Romaniei, îşi propune să sprijine eco-inovarea la nivelul companiilor din domeniul logistic sau cu componentă logistică importantă în direcţia trecerii de la un sistem clasic de gestionare a deşeurilor la un sistem de recuperare – reutilizare şi prevenire a apariţiei deşeurilor.
MEDGreen este o iniţiativă care se încadrează în noua strategie europeană de promovare a conceptului de ‘economie circulară’. Astfel, la 17 decembrie 2012, Comisia Europeană a publicat un document intitulat ‘Manifesto for a Resource Efficient Europe’ care afirmă că ‘… Într-o lume în care presiunea asupra resurselor şi a mediului este tot mai mare, UE nu are de ales decât să meargă pe calea tranziţiei către eficienţa utilizării resurselor şi economie circulară’.
Documentul a subliniat importanţa unei schimbări sistematice în utilizarea şi recuperarea resurselor în economie, în vederea asigurării locurilor de muncă şi a competitivităţii în viitor şi a evidenţiat posibile de urmat către economia circulară.
Economia circulară are ca scop eliminarea deşeurilor, nu doar din cadrul proceselor de fabricaţie, ci în mod sistematic, de-a lungul ciclurilor de viaţă şi a diferitelor utilizări ale produselor şi componentelor acestora. Combinarea ciclurilor de utilizare – reutilizare cu desing-ul produselor reprezintă elementul central al economiei circulare care o diferenţiază clar faţă de actualul sistem liniar ‘take-make-dispose’, care generează pierderi mari de energie, materiale şi resurse.
Unul dintre principiile de bază ale economiei circulare este reutilizarea deşeurilor în fluxuri economice complementare, iar unul dintre primii paşi în această direcţie este utilizarea deşeurilor ca sursă de energie, respectiv recuperarea într-o cât mai mare proporţie a energiei înglobate în deşeuri.
MEDGreen îşi propune să susţină trecerea spre o economie circulară sprijinind companiile din domeniul logisticii sau cele cu activităţi logistice însemnate, să înţeleagă, să participe şi să aplice efectiv metode de recuperare, reutilizare şi reducere a deşeurilor, prin acţiune individuală şi prin colaborare cu alţi actori ai sistemului economic din care fac parte.
Incepand cu luna mai 2014 SC Expert Consulting SRL deruleaza in parteneriat cu Centrul National pentru Productie si Consum Durabile si Cluserul de Energii Sustenabile din Romania- ROSENC, proiectul cu titulul – “Cresterea eficientei utilizarii deseurilor ce pot produce energie in sectorul logistic”, co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, in baza contractului de finantare incheiat cu Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

Comentarii

comentarii