Acasă Eveniment Şeful Compartimentului Investiţii din Primăria Lugoj a fost schimbat

Şeful Compartimentului Investiţii din Primăria Lugoj a fost schimbat

DISTRIBUIȚI

Pentru eficientizarea activităţii în cadrul Primăriei Lugoj, primarul Francisc Boldea a dispus înlocuirea din funcţie a şefului Compartimentului Investiţii, ing. Radu Belu. În locul acestuia a fost numit ing. Constantin Lazăr. Decizia a fost luată în urma analizei activităţii acestui compartiment, care a avut loc în cadrul şedinţei de Executiv din data de 22 august, ocazie cu care s-au constatat deficienţe în ceea ce priveşte demararea achiziţiilor şi corelarea cu Direcţia Economică. „Am luat această decizie în urma analizei pe care am făcut-o în cadrul acestui birou, deoarece am constatat că sunt necesare măsuri de impulsionare a activităţii. Problemele descoperite au fost legate de colaborarea acestui compartiment cu cel Economic şi cel de Achiziţii Publice. Activitatea nu a fost coordonată eficient şi corelată cu serviciile de Achiziţii Publice şi Economic. Este inadmisibil să ai aprobată toată documentaţia pentru anumite investiţii şi să nu dai drumul investiţiei respective pentru că nu ţi-ai găsit jumătate de oră să scoţi documentele la imprimantă. Sperăm să nu mai ajungem la astfel de probleme şi pe viitor. Domnul Lazăr a dovedit prin ceea ce a făcut până acum că poate coordona activitatea acestui compartiment”, a declarat Francisc Boldea, menţionând că „în perioada următoare Compartimentul Investiţii o să fie completat şi cu specialişti în domeniul economic şi juridic”.
 

Comentarii

comentarii