Sfertul trei – „care pe care”!
Ultimul sfert a adus revenirea sibienilor şi căderea inexplicabilă a timişorenilor. Accidentarea lui Pesic, dar şi greşelile personale ale lui Dzambic au cântărit mult în economia jocului. Cu un Roberson în zi de graţie, Sibiul s-a apropiat la un punct de Elba, când mai erau de jucat mai puţin de un minut jumătate. Finalul a fost dramatic, aşa cum ne-au obişnuit bănăţenii în ultimul timp. Elba încearcă să-şi apere avantajul, însă sibienii fac un joc tactic bun şi reuşesc să preia conducerea. Timişorenii nu pot reveni şi pierd jocul în ultimele secunde. Cel mai bun marcator pentru bănăţeni a fost Dzambic, cu 17 puncte, urmat de Marckovic, 16 puncte. Faţă de meciul trei, când a înscris 40 de puncte, Uros Velickovic nu a reuşit acum decât 13 puncte. Totuşi mai există şanse. Partida decisivă se va disputa sâmbătă, în Sala Transilvania din Sibiu. Să sperăm că sala din fosta Capitală Culturală Europeană le va aduce noroc alb-violeţilor, aşa cum le-a adus şi la câştigarea Cupei.
Comentarii
comentarii