Acasă Actualitate Estetica – între când, cum și de ce? Prof. Emilian Popovici: “Dacă...

Estetica – între când, cum și de ce? Prof. Emilian Popovici: “Dacă omul s-ar vedea cum e în realitate lumea ar fi plină de sinucigași!”

DISTRIBUIȚI

În salonul imperial al hotelului Boavista din Timișoara, a avut loc primul eveniment marca Qub Concept: „Estetica–între Când, Cum și De ce? ”, miercuri 10 aprilie, de la ora 17.00.

Astfel, Qub Concept a lansat o serie de evenimente cu teme diferite, în care aportul specialiștilor validează calitatea și utilitatea informației pentru oameni, oferind soluții și răspunzând multor întrebări.

Una dintre chestiunile înaintate de moderatoarea Corina Gluhovschi a fost: ”De ce simțim nevoia să ne raportăm întotdeauna la cum ne validează ceilalți din punct de vedere estetic?”

De asemenea, moderatoarea Cerasela Miu a amintit că unele persoane își modifică imaginea pe rețelele de socializare. Întrebarea este: “Cum mai dau ochii cu persoanele care se cunosc sau cu prietenii?”

Dacă o domnișoară vrea să facă o schimbare de look trebuie să aleagă un specialist de încredere. Recomandarea a fost că trebuie ales chirurgul estetician  potrivit. În caz contrar, rezultatul poate fi groaznic de mutilare.

Sofia Dragila Tavira, psiholog și psihoterapeută, a fost de părere că motivele pentru care o persoană alege să își facă operații estetice sunt diferite. Două dintre acestea ar fi nemulțumirea în ceea ce privește aspectul fizic sau frica de îmbătrânire.

Principalul factor declanșator este stima de sine și adesea nemulțumirea de ceea ce înseamnă aspectul fizic. Omul apelează la medicul estetician. De asemenea, persoana se poate confrunta cu un eveniment nefericit din viață  iar stima de sine să îi scadă.

Motivele pentru care omul apelează la operațiile estetice sunt multiple.

“Nu știu dacă omul face o diferență conștientă între modificările de pe rețele de socializare și viața de zi cu zi reală. De obicei, pe rețelele de socializare se expune numai ceea ce omul ar vrea să fie, chiar dacă nu e în conformitate cu ceea ce este. Probabil există o tulburare de identitate, dar trebuie să-i ajutăm într-un fel sau altul pe acești oameni, să îi înțelegem. Probabil că persoana care își modifică pozele nu este în concordanță cu ceea ce este de fapt și  nu cred că este conștientă de impactul asupra mediului social și că socialul nu are un impact foarte mare în ceea ce o privește. Omul vrea să alinieze la standardele de înfrumusețare existente în social”, a spus specialista”.

Eniko Hordovan, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, mizează pe frumusețea naturală și numai dacă e neapărată nevoie o persoană poate apela la chirurgul estetician!

“După părerea mea, naturalul este frumosul. Chiar dacă vin pacientele și îmi solicită anumite tehnici chirurgicale care sunt exagerate, nu accept să le fac. Naturalul rămâne frumosul clasic. Ceea ce am observat din practică este faptul că multe persoane arătau mult mai bine înainte de a-și face operații și injectări. Nu cred că știu limita unde să se oprească. Nu își dau seama”  a spus dr. Hordovan.

Ovidiu Darie, medic primar dermatolog, a atras atenția că pielea este cel mai mare organ al corpului omenesc și èste prima imagine expusă. De aceea trebuie să avem mare grijă de piele. E aspectul cel mai important la om și de aceea trebuie să i acordăm o atenție deosebită, pentru a o îngriji și a păstra sănătoasă.

Ioan Cuciula, specialist nutriție clinică și comunitară, instructor fitness, a vorbit de importanță nutriției în menținerea sănătății și a frumuseții umane.

”Nutriția nu înseamnă restricție, nu înseamnă adaptarea unor diete de la alte popoare. Nutriția înseamnă echilibru și să asigurăm toate elementele necesare de care organismul nostru are nevoie. Înainte de a apela la alte metode de modelare fizică, ar trebui să ne înfrumusețăm pe dinăuntru, să fim sănătoși, să avem o stare de energie bună. Să-i dăm trupului ce are nevoie fiindcă el știe ce trebuie să facă. Pielea care este organul cel mai mare ne transmite semne despre sănătatea noastră. Înainte de a ne remodela artificial, ar trebui să încercăm metodele naturale, să mergem chiar la psiholog și să vedem dacă nevoia aceea este justificată. Educația ar însemna ca noi să ne stabilim filtre proprii, ce luăm din sursele de informare și ce ni se potrivește, dacă este spre folosul nostru sau nu”.

Prof.univ. dr. Emilian Popovici, cadru didactic la UMF Timișoara, a declarat că mulți oameni nu se văd cum sunt în realitate și asta este șansa lor. Dacă s-ar vedea cum sunt în realitate lumea ar fi plină de sinucigași. “E o realitate pe care am documentat-o de a lungul timpului. De aici tendința oamenilor de a se prezenta altfel de cum îi vedem noi și cum sunt ei în realitate și nevoia de a se prezenta așa cum vor ei să se vadă, chiar prin prezentarea unor fotografii din tinerețe pe social-media”, a spus prof. Popovici.

Profesorul a atras atenția că educația e determinantul numărul unu al sănătății. Până acum nu s-a făcut o reformă a sănătății și probabil va mai trece mult timp până când cineva va avea curajul să facă această reformă în sănătate. Serviciile de sănătate rezolvă maxim 20% din problemele de sănătate ale populației. De la micuțul cabinet de familie, până la cea mai dezvoltată clinică sau mare spital tot ceea ce știm că înseamnă programul de sănătate rezolvă maxim 20%. În Japonia, rezolvă 17%, cu tehnologizarea extraordinară care există acolo și cu finanțarea deosebită pe care o au. Oare la noi cât o fi? 8% -9%?

Întrebarea care se pune este: „Ce facem cu restul de 80% din sănătate o lăsăm de izbeliște?”

Prof. Popovici a concluzionat: “Aici întervine educația. Un popor care nu are nivel de educație corespunzător nu-l poți avea ca partener pentru o reformă a sănătății, fiindcă nu îți înțelege mesajul și nu-l urmează. Individul va prefera să accepte dezinformarea să asculta alte mesaje care îi vor fi nocive și care îl deraiază dintr-o direcție pozitivă. Atunci, ne dăm seama unde trebuie intervenit într-o reformă. Așadar, trebuie lucrat pe educația poporului ca să înțeleagă mesajele corecte despre propria lui sănătate. Ai un popor educat poți face o reformă a sănătății și poți să te dezvolți ca societate. Cum să te poți dezvolta  economic și social cu o populație care veșnică este obsedată de traiul zilei de mâine”.

Comentarii

comentarii