Acasă Politica Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, susține, în plenul PE, fermierii și agricultura din...

Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, susține, în plenul PE, fermierii și agricultura din România!

DISTRIBUIȚI

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D,  susține, în plenul Parlamentului European, cu argumentele de rigoare, fermierii români și agricultura românească!

„Dacă fermierii ascultă această dezbatere, vor spune: „Toți se pricep la toate!” Sunt foarte curioasă dacă toți cei care susțin în mod extrem interzicerea pesticidelor au fost să vadă un lan de porumb, doborât la pământ de dăunători. Cred că trebuie să protejăm mediul, dar cred că nu putem să folosim dubla măsură pentru că, spre exemplu, ați aprobat importurile din Ucraina, fără analize fitosanitare, și ați distrus producătorii din România și alte state. Astfel, presiunea este acum pe fermierii și producătorii din UE”, a precizat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini.

Potrivit Mariei Grapini, este absolut discriminatoriu ca, spre exemplu, în România, prin reducerea cu 50% a cotei de pesticide, să se ajungă la 300 grame/hectar, în timp ce, în Olanda, această cotă să fie de 4000 grame/hectar.

Dacă nu încercăm, a mai spus eurodeputatul umanist, să găsim măsuri raționale și dacă, înainte de a interzice pesticidele, nu vom găsi înlocuitori adecvați, vom distruge agricultura europeană și vom trăi din importuri, care sunt pline de pesticide.

„Cred că trebuie mai întâi să construim o punte și abia apoi să o distrugem pe cea care există. Și cred că cetățenii au dreptul să știe foarte clar că acest extremism de protejare verde este dăunător pentru cetățean!”, a conchis Maria Grapini.

Comentarii

comentarii