Acasă Actualitate Evenimente pentru toate gusturile la Iulius Town: Miss Tradițional România 2021, spectacole...

Evenimente pentru toate gusturile la Iulius Town: Miss Tradițional România 2021, spectacole de dans, seria Star Wars, meciurile EURO 2020 și multe alte surprize

363
DISTRIBUIȚI

Iulius Gardens se transformă sâmbătă într-un catwalk pe care vor defila 16 concurente din diferite zone ale țării în cadrul concursului Miss Tradițional România 2021. Înainte de show, timișorenii pot să se bucure de un spectacol de dans fascinant, iar seara se încheie cu filmul „The Last Jedi”. Însă, pentru a completa seria filmelor Star Wars, vino la cinematograful în aer liber și în zilele de vineri și duminică. În continuare, microbiștii se pot bucura zilnic de spectacolul EURO 2020, iar cei mici sunt așteptați, duminică, la teatru de păpuși.

 Oaza de verdeață din Iulius Gardens va integra perfect prima ediție a concursului Miss Tradițional România 2021. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 iunie 2021, de la ora 18.00, în Family Plaza și va reuni 16 concurente din zone diferite ale țării, ce vor reprezenta tradițiile regiunilor din care fac parte și se vor întrece pentru marele titlu. Frumoasele participante vor fi supuse la mai multe probe, printre care prezentarea ținutelor de zi și a celor de seară, dar vor răspunde și la câteva întrebări. În cadrul show-ului, vor mai fi momente de dans, prezentări de modă pentru copii, un spectacol cu muzică etno, iar seara se va încheia pe ritmurile unui DJ. Mai multe detalii pot fi descoperite pe pagina de Facebook MCS Models Timișoara.

Tot sâmbătă, dar de la ora 16.00, timișorenii se pot bucura de un spectacol de dans susținut de Școala de balet și dans DENISSE, iar de la ora 19.00, check-in-ul pentru filmul The Last Jedi se face tot pe ritmuri muzicale. Programul cinematografului din parcul Iulius Gardens este completat de filmele The Force Awakens, care va fi difuzat vineri, și de The Rise of Skywalker, ce poate fi urmărit duminică. Peliculele vor rula pe marele ecran de la ora 20.00. Mai multe detalii poți afla pe pagina de Facebook Flight Cinema in My Town // Star Wars Nights.

Ai făcut un pariu pe un meci de fotbal de la EURO 2020 și vrei să te simți exact ca pe stadion? Nicio altă alternativă nu este mai atractivă decât aceea de a urmări partida pe care ai pariat alături de prieteni și alți microbiști. În parcarea VIP de la Iulius Town poți urmări toate meciurile până la finalul campionatului, dar ca să fii sigur că ai un loc asigurat pe bean bag sună la numărul de telefon: 0732.22.99.33. Meciurile pot fi vizionate și în Foodcourt, pe cele 2 televizoare de mari dimensiuni.

Și cei mici sunt în centrul atenției, duminică. Pentru ei, de la ora 11.00, în parcul Iulius Gardens se va juca piesa de teatru „Iedul cu trei capre”. Povestea spusă de marionete îi va implica în acțiune, copiii devenind cei care decid în ce direcție va merge firul narativ al basmului.

În schimb, la etajul Iulius Mall sunt așteptați toți cei care vor să facă o călătorie în timp, marcată de eleganță și rafinament. De vineri până duminică, în perioada 25 – 27 iunie 2021, iubitorii obiectelor cu patina timpului vor găsi aici exponate cu vânzare din toate categoriile de produse. De altfel, piesele trecutului poartă cu ele semnificații pe care publicul interesat le poate afla de la colecționari.

Comentarii

comentarii