Acasă Cultura „Exponatul lunii”, un opaiţ creştin din veacul IV d. Hr., vernisat la...

„Exponatul lunii”, un opaiţ creştin din veacul IV d. Hr., vernisat la Muzeul de Istorie al Banatului

DISTRIBUIȚI

010 Opait crestin.MNIRMuzeul de Istorie al Banatului (MIB) din Timişoara a lansat, marţi, proiectul inedit intitulat „Exponatul lunii”, vedeta primei expoziţii fiind copia unui opaiţ creştin de lut, caracteristic secolului al IV-lea d.Hr.
Piesa a fost achiziţionată de la Roma, spre sfârşitul veacului al XIX-lea, de o timişoreancă înstărită, Eva Kocsis, pe care a donat-o Muzeului Banatului în anul 1872.
”Este o copie a unui opaiţ creştin. Originalul era din bronz, dar pentru că materialul era foarte scump, copiile pentru comunităţile mai sărace se făceau din lut. O astfel de copie a ajuns şi la noi. A fost achiziţionată în 1888 de la Roma, de doamna Eva Kocsis, care a donat-o Muzeului Banatului ce tocmai se inaugurase şi voia să contribuie la îmbogăţirea patrimoniului muzeului”, a declarat Călin Timoc, muzeograf principal I în cadrul Muzeului de Istorie al Banatului.
Potrivit muzeografului, lunar o piesă dintre cele mai valoroase ale Muzeului Banatului va fi expusă ca „exponatul lunii”.
„Lansăm proiectul „Exponatul lunii” cu acest opaiţ, dar lunar vom ridica ştacheta şi vom arăta publicului piese şi mai frumoase, din toate secţiile muzeului nostru. deocamdată, avem proiectul pentru 12 luni, cu 12 piese. Dacă va avea succes la public, vom continua proiectul, sprijiniţi cu finanţare de la Consiliul Judeţean. Avem foarte multe piese colecţionate încă din perioada administraţiei austro-ungare, inclusiv de pe teritoriul Ungariei. Sute de piese nu au fost expuse niciodată şi vrem să ieşim cu ele”, a explicat muzeograful.
Expoziţia rămâne deschisă până la 31 ianuarie 2016, după care va fi expusă o altă piesă.

Comentarii

comentarii