Acasă Actualitate Expoziția despre Leonardo da Vinci se redeschide

Expoziția despre Leonardo da Vinci se redeschide

DISTRIBUIȚI

Din 7 decembrie 2011 și până în 15 ianuarie 2012, expoziția despre Leonardo da Vinci a fost vizitată de peste 10.000 de persoane. Caietul de impresii a fost completat cu mai multă sau mai puțină seriozitate, dar peste 85% din persoane au mulțumit organizatorilor 

– Consiliului Județean Timiș, Consulatului General al Italiei la Timișoara, Primăriei Municipiului Timișoara, Muzeului Banatului Timișoara și comunității italiene de oameni de afaceri din Timiș și Arad – pentru această idee și pentru concretizarea ei. Ca urmare, expoziția se redeschide pentru timișoreni în 24 ianuarie și va putea fi vizitată până în 19 februarie, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00 (ultima intrare, la 17:30). Prin grija organizatorilor și datorită sprijinului sponsorilor, intrarea la expoziție va fi în continuare gratuită. Cei care au vizitat până acum expoziția și-a exprimat interesul și aprecierea pentru această expoziție, mulți dintre vizitatori transmițând sugestiile lor în caietul de impresii propus de organizatori. Cei care nu au apucat să viziteze mașinăriile expuse la parterul Bastionului Theresia: tancul, tiparnița, fierăstrăul hidraulic, o vor putea face, solicitând acest lucru supraveghetorilor din Bastion. Aceste mașinării au fost prea voluminoase și prea grele pentru a putea întregi expoziția. Profesorii care au vizitat expoziția au scris printre altele: ”toți profesorii de fizică ar trebui să realizeze cel puțin o lecție în cadrul expoziției dedicate mașinilor lui Leonardo da Vinci. E foarte instructiv și copiii vor reține cu multă plăcere cele învățate”. Un grup din Comisia Memoriei Colective a pensionarilor din Timișoara care a vizitat expoziția a transmis organizatorilor: ”Minunată inițiativă! E cu atât mai fericită această acțiune cu cât, mulți dintre pensionari nu au avut/nu au posibilitatea să viziteze Italia și zecile de muzee ale acestei țări”. Multe clase de la licee de renume din Timișoara au salutat și ele inițiativa, iar tinerii și adulții și-au exprimat aprecierea cu privire la faptul că la Timișoara s-a putut vizita o expoziție de talie europeană sau că Muzeul Banatului a oferit o metodă originală de petrecere a timpului liber. Organizatorii îi invită pe cei ce nu au făcut-o încă să viziteze expoziția și pe cei care au vizitat-o să revină, pentru a putea fixa informațiile cu privire la descoperirile și invențiile lui Leonardo.

 

Comentarii

comentarii