Acasă Actualitate Exproprieri pentru centura de sud a Timişoarei

Exproprieri pentru centura de sud a Timişoarei

DISTRIBUIȚI

Centura de sud a Timişoarei este la startul începerii şantierului. Primul pas “în teren” este exproprierea unor proprietari care au parcele pe tronsonul vizat de lucrări, iar guvernul trebuie să dea o hotărâre în acest sens.

Nicolae Robu susţine că a organizat la primărie o întâlnire între firma responsabilă cu exproprierile şi cu proprietarii de terenuri de pe traseu, care s-a finalizat promiţător.

“Recent, vă anunţam că am organizat la Primăria Timişoara o întâlnire între firma responsabilă cu exproprierile pentru centura sud şi proprietarii de terenuri de pe traseu. Totul s-a desfăşurat pozitiv, constructiv şi iată că suntem anunţaţi acum că procesul de expropriere este ca şi finalizat, nemaiurmând decât să se emită hotărârea de guvern de consfinţire cerută de lege şi imediat după să se vireze banii în conturile oamenilor. Deci, în curând se va lucra pe teren”, anunţă primarul Nicolae Robu.

După mai bine de zece ani în care timişorenii şi cei care tranzitează oraşul cer insistent o centură ocolitoare, pentru a evita traficul rutier urban, în decembrie 2018 a venit momentul semnării contractului de execuţie a celor 26 de kilometri de drum destinaţi traficului greu.

Centura va avea două benzi de circulaţie de 3,5 metri (câte una pe sens) şi o lungime totală de 25,69 kilometri, trei poduri şi nouă pasaje. Execuţia costă 359,062 milioane de lei, iar lucrarea va dura 36 de luni, firma constructoare fiind Tirrena Scavi. De exproprierea terenurilor de pe traseul centurii se va ocupa Prometer M&G SRL.

Comentarii

comentarii