Acasă Administraţie FALT: 10 critici la noul regulament de funcționare TimPark din Timișoara

FALT: 10 critici la noul regulament de funcționare TimPark din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara (FALT), organizație neguvernamentală care reprezintă interesele a peste 3.547 de asociații de locatari-proprietari din Timișoara, membră a Ligii HABITAT România, informează cetățenii municipiului, asupra proiectului Noului Regulament de Funcționare al Sistemului de Administrare al Parcărilor Publice, TimPark.

”Aceasta deoarece nu foarte mulți cetățeni au reușit să studieze în detaliu ce îi va aștepta și pentru a putea interveni în cunoștință de cauză. Regulamentul desigur că îi va afecta, iar prin acest demers dorim să facem această informare, pentru ca cetățenii să își exprime nemulțumirile înainte de votare și nu după”, spune Petru Olariu, reprezentantul FAL Timișoara.

Problemele identificate sunt următoarele:

1.Așa cum s-a gândit acest Regulament, dacă nu se vor face modificări ar afecta negativ pe foarte mulți posesori de mașini.

2.Referitor la art. 4 alin. (5), ne surprinde să observăm că prea multe instituții beneficiază de abonamente gratuite și de un număr prea mare de abonamente pe instituție, acest articol prevede că: „Prevederile de mai sus se aplică tuturor autovehiculelor, mai puțin în cadrul parcărilor cu acces controlat, cu următoarele excepții:

  1. a) vehiculele corpului diplomatic; b) vehiculele de intervenție (ambulanță, SMURD, pompieri, politie, jandarmerie, Ministerul

Justiției, M.Ap.N., Ministerul Public, Politie Locală, etc.) aflate în misiune;

  1. c) motorete, motociclete;
  2. d) vehicule utilizate de către instituții ale statului (cum ar fi, spre exemplu: politie, jandarmerie, Ministerul Justiției, M.Ap.N., Ministerul Public, Politie Locala, Primăria Municipiului Timișoara, Serviciul Român de Informații, etc), pentru misiuni operative în teren necesare pentru ducerea la îndeplinirea a sarcinilor de serviciu ale acestor instituții, cazuri ce vor fi analizate, în baza unor solicitări justificate, de către conducerea operatorului. În aceste cazuri, numărul de abonamente ce poate fi eliberat este limitat la maximum 20 de abonamente/instituție solicitantă, cu luarea în considerare a justificărilor aduse de către instituțiile solicitante” -atrage atenția FALT.

”Desigur, nu ne referim la ambulanța, SMURD, pompieri. Solicităm ca acele instituții să își plătească și ele parcări ca și orice cetățean de rând. Cum ar fi dacă s-ar merge mai departe și s-ar spune ca aceste instituții să nu plătească utilitățile.  Ne surprinde un număr mare de abonamente gratis care sunt pentru Primăria Municipiului Timișoara, care are 40 de abonamente (20 Primăria + 20 Poliția Locală).Nu știm dacă Primăria chiar are 20 de mașini alocate. Nu înțelegem de ce acestea pot parca pe domeniul public fără a plăti așa cum plătesc cetățenii sau alte persoane juridice”, atenționează Petru Olariu.

3.Foarte multe instituții publice au parcări rezervate, iar cetățenii care au treabă la aceste instituții nu găsesc un loc de parcare.

4.Referitor la art. 34 alin. (1), care prevede că „În zona de aplicare a sistemului de taxare, în măsura disponibilității locurilor și în corelare cu strategia/politica generală privind parcările, există posibilitatea închirierii unor locuri de staționare sau parcare, din proximitatea unei anumite locații, de către următoarele categorii de instituții: a) Instituțiile Bancare; b) Agenții economici; c) Instituții spitalicești private (Spitale și Policlinici private)”;

”Considerăm că închirierea locurilor de parcare ar trebui să fie cât mai limitativă. Agenții economici ar trebui să își construiască propriile parcări și nu să închirieze locuri de parcare aparținătoare domeniului public. Așa cum la orice construcție la autorizare se impune un număr de locuri de parcare și agenții economici ar trebui să fie de tratați la fel. Suntem cu totul de acord cu închirierea unor locuri de parcare dacă ele ar fi destinate pentru cei care apelează la acest instituții și nu pentru angajații proprii. Procentul de 30% este mult prea mare, cu excepția locurilor de parcare de la spitale.În măsura în care se aplică dreptul la închiriere, considerăm că orice persoană fizică sau juridică ar trebui să aibă dreptul la închiriere pentru parcări la sediu și care își desfășoară activitățile la sediu”, atenționează FALT.

5.Referitor la art. 3 alin. (4), care prevede următoarele: „Excepție fac parcările al căror acces este controlat prin bariere și parcările subterane/supraterane al căror regim de funcționare, respectiv ale căror programe de funcționare vor fi stabilite de Primăria Municipiului Timișoara, cu avizul Comisiei de Circulație din cadrul acestei instituții”.”Solicităm să se înlocuiască sintagma „Primăria Municipiului Timișoara” cu sintagma „Consiliul Local Timișoara”, mai atenționează FALT.

6.Referitor la art. 4 alin. (2), „în interiorul zonei de aplicare a sistemului de taxare, în parcări special amenajate, se pot aplica sisteme de control al accesului. Parcările – atât cele cu sisteme de control al accesului cât și celelalte parcări amenajate, pot fi prevăzute cu senzori de prezență sau camere video de supraveghere pentru gestiunea generală a sistemului”.

”Solicităm o previziune pe un termen mediu, adică să ne anunțați pe câte străzi intenționați să aplicați această modalitate”, observă FALT.

7.Referitor la art. 4 alin. (4) FALT solicită înlocuirea sintagmei „Primăria Municipiului Timișoara” cu sintagma „Consiliul Local Timișoara”, acolo unde se prevede că „Parcările în care se aplică acest sistem se aprobă de către Primăria Municipiului Timișoara la propunerea operatorului sistemului de parcare, cu avizul Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara”.

8.La art. 3 alin. (3) lit. a, se prevede mărirea intervalului orar în loc de 08.00-17.00 cu 08.00-20.00 în viitor, și nu înțelegem care este raționamentul pentru că, după ora 17.00 nu mai e aglomerație decât dacă dorim bani în plus de la cetățeni. La fel nu înțelegem de ce se aplică sistemul și în zile de sâmbătă în zona roșie, galbenă și albastră; iar în zona verde s-a introdus de luni până duminică, tot între orele 08.00-20.00. În alte țări din UE, precum Austria nu există un sistem de parcare pentru zilele de sâmbătă și duminică, precum cel inițiat de TimPark -mai observă FALT.

La art. 3 alin. (3) lit. b, introducerea locurilor de parcare mixte fără a avea suficiente locuri de parcare este foarte dificil de aplicat.

În continuare FALT atenționează: ”Intenția declarată de a da posibilitatea unui proprietar de mașină ca atunci când ajunge la domiciliu să găsească un loc de parcare liber, este foarte lăudat, dar foarte greu de pus în practică!”

De asemenea, FALT susține că chiar dacă prin regulament se precizează că în intervalul orar 17.00-08.00 se poate parca doar cu abonament de tip Rezidențial, nu se rezolvă problema pentru această categorie de cetățeni pentru că nu sunt suficiente locuri de parcare în cartiere în comparație cu numărul de mașini.

Dacă după dezbaterile avute anterior, referitor la propunerea noastră ca să se rezolve și problema parcărilor pentru musafiri, problema se complică și mai mult. Dacă din locurile de parcare existente mai scoatem, un număr de locuri pentru musafiri, în scopul ca să se reducă numărul de locuri pentru cei care domiciliază în cartier, ei tot mai greu vor găsi un loc de parcare.  O măsură de a interzice parcarea microbuzelor sau a altor mașini de firmă în cartiere, ar mai rezolva într-o oarecare măsură problema parcărilor.

Măsura ca toți proprietarii de autovehicule să dețină abonament de tip Rezident, nu rezolvă problema locurilor de parcare, în afara faptului că se mai încasează niște bani în plus, după ce că plătim impozit pe mașină, acum ajungem să plătim și abonament tip Rezident, respectiv 110 lei în zona I, 90 lei în zona II, 70 de lei în zona III, dar după ce se aplică abonamentul tip Rezident, nu avem certitudinea că nu va crește valoarea lui, așa cum a crescut abonamentul combinat de la ~ 560 lei la ~777 lei, deși se spune că s-a majorat cu inflația”, observă FALT.

9.La art. 8 alin. (3) se prevede: „În perimetrul sistemului de parcare se poate stabili ca pe anumite străzi/parcări să fie introdusă o taxare progresivă, la intervale orare, în funcție de durata ocupării unui loc de parcare din acea stradă/parcare, locațiile în care se aplică taxarea progresivă fiind prevăzute în Anexa nr. 3 și Anexa nr. 5”.

”Până acum era un număr de aproximativ 4 străzi pe care nu se putea parca cu abonament, e vorba de zonele Lenau, Modex, în spate la Bega Center, Brediceanu, iar acum se prevede taxarea progresivă pe 7 străzi cu posibilitatea de extindere pe foarte mute străzi, fără să ni se spună ce intenție are Primăria, care e numărul real de străzi pe care vor să aplice taxarea progresivă, care ar duce la o plată de 76 lei pe zi, mult prea mare”, spune FALT.

Creșterea numărului de străzi cu taxarea progresivă va duce la eliminarea unor drepturi conferite de abonamentul combinat, dar prețul pentru un abonament combinat a crescut foarte mult, chiar dacă beneficiile sunt mai mici.

”Nu înțelegem de ce un posesor de abonament pentru zona roșie nu poate parca în zona galbenă sau albastră, când el, de fapt, plătește un tarif mai mare și nu poate parca într-o zona în care tariful este mai mic. Obligarea la achiziționarea unui abonament combinat nu este altceva decât o sursă de venit nejustificată pentru Primărie.

Extinderea sistemului de parcări pe străzi în care nu s-au construit parcări ci doar marcări cu vopsea, nu este corectă; întâi să se facă loc de parcare și apoi să se stabilească taxe. Dacă nu se vor face parcări în cartiere pe mai multe nivele, problema nu se va rezolva decât într-o infirmă rezolvare – observă FALT.

”Referitor la abonamentul tip rezident, considerăm că el trebuie să se aplice, dar pentru parcările construite ca atare și nu pentru parcarea pe o stradă pe care s-a marcat cu vopsea. Util ar fi să se rezolve problema parcării pe zi, așa cum există acum, adică prin SMS poți plăti parcarea pe o oră sau parcarea pe o zi, care acum este de ~0.42 euro/oră și ~3,57 euro/zi, dar în proiect nu o mai regăsim”, atenționează FALT.

10.O problemă care ar afecta asociațiile de proprietari este faptul că, pentru încasările făcute de administratori, cei care nu sunt din imobil, de cele mai multe ori pleacă la încasări după ora 17.00, iar aceștia nu vor găsi loc de parcare, ceea ce va duce la bătăi de cap pentru administratori, locatari, programe decalate etc – atenționează împuternicitul Comitetului Director al FALT – Petru Olariu.

Comentarii

comentarii