Reprezentanții instituției au cerut pentru sporuri, în 2017, 13 milioane lei, iar în 2016 – 26 de milioane de lei. Bugetul de care are nevoie DGASPC Timiș pentru cheltuielile de personal pe anul 2018 este de 105 milioane lei, 73 de milioane de lei pentru salarii de bază și 26 de milioane de lei pentru sporuri. Cei 26 milioane de lei pentru sporuri nu au fost aprobați.
Președintele CJ Timiș Călin Dobra spune că va acorda aceste sporuri dacă reprezentanții instituției vin cu o notă de fudamentare pentru această sumă, dublă față de anul trecut.
„Am solicitat să fundamenteze temeiul legal de acordare a acestor sporuri și procedura cu care se acordă aceste sporuri, un regulament. Nu am primit nici până în ziua de azi aceste lucruri. Când vor justifica această solicitare vor primi banii în temeiul legii”, a spus preșdeintele CJ Timiș Călin Dobra.
Comentarii
comentarii