Acasă Cultura FEST-FDR 2021, Semințe – cofinanțat de CJT, a ajuns la final și...

FEST-FDR 2021, Semințe – cofinanțat de CJT, a ajuns la final și a adus un nou început

405
DISTRIBUIȚI

FEST-FDR2021 – SEMINȚE a ajuns la final – unul emoționant, încărcat de bucurie și de nostalgie, marcat în cuvintele lor de Ada Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara și de selecționerul festivalului, Oana Borș.

FEST-FDR 2021 – SEMINȚE a fost organizat de Teatrul Național din Timișoara cu sprijinul Primăriei, prin Casa de Cultură a Municipiului, acțiune co-finanțată de Consiliul Județean Timiș.

Concluzionând experiența celor nouă zile de spectacol, Ada Hausvater a spus publicului prezent duminică, 5 septembrie, la Sala 2: „Cele 19 spectacole ne-au adus înapoi în sălile de teatru, ne-au provocat să ne întâlnim,  să comunicăm, să ne simțim unii pe ceilalți. Această ediție s-a intitulat „Semințe”. Este un nou început. Oamenii vor rămâne puternici împreună ca individualități, niciodată ca masă. Am încercat să cultivăm aceste semințe, această individualitate. Vom reuși acest lucru doar prin a fi, fiecare, noi înșine, cu bună-credință, cu tot ce avem mai frumos, mai creativ”.

Cele 15 spectacole incluse în modulul FDR, ca urmare a selecției realizate de teatrologul Oana Borș, precum și cele 4 spectacole reunite în secțiunea FEST au reflectat o deplasare de paradigmă a spectacolelor dinspre formele experimentale înspre temele introspecției, ale relațiilor interumane și ale reîntâlnirii cu sinele.

Acestea au fost însoțite de evenimentele cuprinse în modulul Studio FEST-FDR, o serie de dialoguri deschise între spectatori și echipele artistice ale spectacolelor MaMe al Teatrului „Fani Tardini” Galați, Trilogia minelor (Teatrul Dramaturgilor Români), precum și cu actrița Simona Măicănescu, creatoarea și interpreta spectacolului Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi.

Festivalul a fost completat de o a treia componentă, Concursul Național de Dramaturgie, concretizat prin Atelierele CND, în cadrul cărora au fost explorate scenic cele patru piese intrate în această etapă, în echipe formate din actori, regizori și dramaturgi. Întregul proces s-a deschis publicului larg în cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic, proiect cultural cuprins în programul cultural TM2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Timișoara. Concret, cele patru piese au fost prezentate în lectură publică și transmise în live-streaming pe pagina de YouTube a Teatrului Național, fiind, totodată, deschise discuțiilor și interpretărilor publicului prezent.

Timp de 9 zile, prin reprezentații, prin întâlnirile Studio FEST-FDR, ca și prin spectacolele cuprinse în proiectul „Teatru-lectură în Parcul Civic”, FEST-FDR2021 – SEMINȚE a pus în valoare valorile umane fundamentale, pe care selecționerul Oana Borș le enumera: „iubire, viață, moarte, relații de familie, existență cotidiană, frumusețea simplă a vieții”, în texte clasice, dar cu precădere în texte ultra-contemporane.

 

 

Comentarii

comentarii