Acasă Cultura Festivalul Tres court 2021. Cineaștii din Banat sunt așteptați să se înscrie...

Festivalul Tres court 2021. Cineaștii din Banat sunt așteptați să se înscrie cu filme de 4 minute

DISTRIBUIȚI

Institutul Francez din Timișoara atenționează că Institutul Francez din România îi invită pe cineaștii profesioniști sau amatori să se înscrie în competiția românească a Festivalului internațional de foarte scurt metraj TRES COURT, până în 25 aprilie!

Filmul foarte scurt e formatul unei generații, al unei epoci unde totul e pe repede înainte, unde schimbările – climatice, sociale, tehnologice – se află în centrul preocupărilor noastre. Este și un format preferat de artiștii emergenți, festivalul Très Court fiind o adevărată platformă de descoperire și lansare de noi talente cinematografice.

Această competiție dedicată scurtmetrajelor românești este pentru regizori și regizoare sau amatori talentați o oportunitate de a-și prezenta creațiile în fața a mii de spectatori din România, la cea de-a 23a ediție a festivalului internațional Très Court, care va avea loc în 4 – 13 iunie 2021. Singura restricție : durata filmului să nu depășească 4 minute!

Înscrierile se fac prin completarea formularului disponibil aici și prin trimiterea filmului la adresa trescourt@institutfrancais.ro până în 25 aprilie 2021. Participanții au șansa de a câștiga și unul dintre trofeele și premiile puse în joc: smartphone-uri oferite de Orange, sponsor principal al festivalului. Regulamentul competiției este disponibil aici.

 

Comentarii

comentarii