Acasă Eveniment Festivitatea de decernare a Burselor „Rotary 2012” va avea loc la Muzeul...

Festivitatea de decernare a Burselor „Rotary 2012” va avea loc la Muzeul de Artă Timişoara

DISTRIBUIȚI

Clubul Rotary Timişoara, prin Comitetul de Educaţie, reprezentat de Oltea Copaci şi Gelu Mateescu, va oferi tradiţionalele burse “Rotary 2012” într-una dintre cele mai frumoase locaţii din Timişoara – Sala Baroc a Muzeului de Artă din Piata Unirii Timişoara – marţi, 22 mai, de la ora 18.00. 1.000 lei pentru fiecare premiant

Programul artistic va fi realizat în colaborare cu Clubul Rotaract. În 2011, Rotary Timişoara a oferit un număr de 12 burse, a câte 1.000 de lei fiecare, pentru elevii merituoşi din cadrul liceelor din Timişoara. Pentru al treilea an, donatorul sumei a fost Gelu Mateescu, manager general al companiei Leman, membru Rotary şi posesor al titlului „Paul Harris”. Bursele Rotary 2011 au avut ca mesaj bunele maniere, în scopul stimulării tinerilor pentru a lupta împotriva vulgarităţii şi grosolăniei şi adoptarea unui comportament civilizat. Bursele Rotary sunt oferite anual, în urma unei selecţii riguros realizate, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, şi se acordă elevilor din Timişoara cu rezultate deosebite în procesul şcolar, dar cu situaţii familiale dificile. „Societatea timişoreană are mare nevoie de performanţă, de aceea Clubul Rotary Timişoara a decis să se implice în acest sens şi, în fiecare an, oferă „Bursele Rotary” elevilor de liceu cu cele mai bune rezultate la olimpiadele pe plan naţional, dar trimite şi mulţi elevi merituoşi la tabere internaţionale”, spun rotarienii.

83 de ani de la înfiinţare

În 24 mai, Clubul Rotary Timişoara va marca 83 de ani de la înfiinţare. Istoria Rotary Timişoara reprezintă o ilustrare exemplară a modului în care, de-a lungul deceniilor, membrii  clubului au ştiut să cinstească spiritul Rotary prin acţiunile pe care le-au întreprins şi prin proiectele pe care le-au realizat, toate având un singur scop: progresul comunităţii şi promovarea înţelegerii şi bunăvoinţei între oameni.
Istoria implicării începe în anul 1929, când un grup de intelectuali şi oameni de afaceri a înfiinţat Clubul Rotary Timişoara, la scurt timp după ce a apărut primul club din România, Rotary Bucureşti, şi la mai puţin de un sfert de secol de la înfiinţarea primului Club Rotary din lume, în SUA.
Deşi a funcţionat până în anul 1940, când a fost interzis de regimul politic, Clubul Rotary Timişoara a avut o activitate intensă, concretizată în cel puţin două realizări majore: construirea unei cabane pe Muntele Mic, în judeţul Caraş-Severin, şi editarea unui ghid turistic al Banatului.
De la reînfiinţare, în 1994, principiile rotariene au fost reluate cu entuziasm şi puse în practică în mod constant.
Dacă la reînfiinţare clubul era format din 25 de membrii, în prezent clubul numără aproape 60 de rotarieni, profund implicaţi în misiunea nobilă de voluntariat sub deviza: „Serveşte mai presus de sine”. Misiunea clubului este serviciul în folosul celorlalţi, promovarea înţelegerii mondiale, a bunăvoinţei şi a păcii. Valorile rotariene sunt: serviciul în folosul comunităţii, prietenia (fellowship), diversitatea, integritatea morală şi conducerea – competenţa (leadership).

 

Comentarii

comentarii