Acasă Actualitate Finanțele arădene anunță: situaţiile financiare (bilanţurile) aferente anului 2011 se pot depune...

Finanțele arădene anunță: situaţiile financiare (bilanţurile) aferente anului 2011 se pot depune online

DISTRIBUIȚI

Directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Arad, Marius Drăgănescu, a anunțat că situaţiile financiare, adică bilanţurile aferente anului 2011, se pot depune online . „Aceasta este şi recomandarea pe care o facem operatorilor economici, întrucât este o modalitate comodă, modernă şi care nu implică costuri cu deplasarea şi aşteptarea la sediul unităţilor fiscale, precum şi cu listarea formularelor, respectiv predarea suportului informatic la ghişee”, a declarat Marius Drăgănescu. Ordinul 52/2012 publicat în Monitorul Oficial 46 din 19 ianuarie 2012, stipulează principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor anuale. Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale pentru agenţii economici cu perioadă fiscală anul calendaristic şi al raportărilor financiare anuale pentru cei care au altă perioadă fiscală decât anul calendaristic, generat prin programele de asistenţă sunt disponibile la adresa www.finantearad.ro, la secţiunea Programe utile și constă într-un fişier PDF având ataşat un fişier xml şi un fişier cu extensia zip.

Comentarii

comentarii