Acasă Economic Florin Petolea va fi noul director general al Alcatel-Lucent România

Florin Petolea va fi noul director general al Alcatel-Lucent România

DISTRIBUIȚI

Începând de la 1 august 2012, Florin Petolea va fi noul director general al Alcatel-Lucent România. Raoul Ros, actualul director general, ce a preluat poziția în 2009 de la Dan Bedros, va fi mutat la sediul central al companiei şi se va ocupa de dezvoltarea şi coordonarea activităţii partenerilor şi a canalelor de distribuţie ale companiei Alcatel-Lucent în  Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

 ”Sunt bucuros  să preiau aceasta importantă responsabilitate în cadrul companiei în care m-am format şi în care lucrez din 1992. Obiectivul meu principal va fi continuarea dezvoltării relaţiei de parteneriat pe care o avem cu clienţii noştri. Doresc să le punem la dispoziţie  atât expertiza pe care Alcatel-Lucent o are la nivel internaţional cât şi la experienţa celor peste 1.500 de specialişti pe care îi avem în România”, spune Florin Petolea, noul director pentru Alcatel-Lucent România. Raoul Ros, actualul director al Alcatel-Lucent România şi liderul partenerilor și canalelor de distribuție pentru EMEA s-a declarat ”foarte mulţumit de faptul că Florin Petolea va fi noul director general”. ”Este un profesionist talentat cu care am lucrat în aceşti trei ani şi ale cărui experienţă şi cunoştinţe despre piaţa de telecomunicaţii din România vor fi benefice în continuarea dezvoltării activităţilor noastre aici.  Alcatel-Lucent investeşte în România de peste 20 de ani în dezvoltarea tehnologiilor strategice pentru companie şi pentru clienţii noștri. Am încredere că Florin va urmări ca această direcţie să continue,” a spus Ros. Florin Petolea are o experienţă de peste 20 de ani în sectorul telecomunicaţiilor. Aproape întreaga sa carieră este legată de Alcatel-Lucent, companie în care a ocupat de-a lungul timpului diverse poziţii în operaţiuni, asistenţă clienţi şi vânzări. În vârstă de 44 de ani, Florin este căsătorit şi are 2 copii.

Comentarii

comentarii