Acasă Actualitate Fonduri de la Guvern pentru dotarea cu aparatură a secției de mari...

Fonduri de la Guvern pentru dotarea cu aparatură a secției de mari arși de la Timișoara

DISTRIBUIȚI

casa austria

Guvernul va finanţa în 2016 un program naţional pentru arşi, urmând să fie făcute investiţii în patru centre de la Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti. La Casa Austria din Timișoara locul va fi extins pentru a putea primi în condiții aflate la standarde europene marii arși. Extinderea, care va înceăe la început de an 2016 și va dura șase luni, se va completă cu aparatura ce o va trimite Ministerul Sănătății.
Pentru extindere, CJ Timiș alocă aproape 3 milioane de lei. Practic, se va închide o terasă, care va fi transformată în spaţii medicale. Actualmente sunt patru încăperi pentru marii arşi, acum se vor face unele ultramoderne. Cele patru se transformă în cinci şi se mută locaţia unde vor funcţiona. Sunt boxe speciale, separate, pentru fiecare pacient în parte, complet izolate una de cealaltă.

„Am primit acum câteva zile o adresă de la Ministerul Sănătății privind aparatura și dotarea pentru secția de mari arși, la Casa Austria. Avem proiectul pentru marii arși la Casa Austria. Suntem într-o primă etapă de consolidare. Consiliul Județean Timiș a alocat deja, la ultima rectificare de buget, o sumă pentru continuarea lucrării de extindere și sperăm ca la începutul anului 2016 să acorde întreaga sumă, astfel încât anul viitor să finalizăm secția de mari arși. Aparatura vrea să o aducă Ministerul Sănătății, pe tot compartimentul de mari arși, va veni prin finanțare de la Banca Mondială. Construcția o asigură consiliul județean și restul ministerul”, spune Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Comentarii

comentarii