Un fost ofițer SRI, a cărui locuință a fost retrocedată în urmă cu 10 ani chiar de Boboteaza, unei persoane decedate, reproșează primăriei, prefecturii și SRI-ului că au creat un nemeritat caz social.
Saul Beloia a protestat chiar în ziua de Bobotează, peste drum de Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Protestatarul susține că după un deceniu de la retrocedare încă nu îi cere nimeni nici să plătească chirie, nici să părăsească locuința. Din această cauză, până când nu va fi evacuat printr-o hotărâre a justiției, ofițerul nu poate aplica pentru o altă locuință din portofoliul primăriei.
În vara lui 2003, în urma unor îndelungate procese purtate cu Primăria Timişoara, la vârsta de 45 de ani, un ofițer al Serviciului Român de Informații, Saul Beloia pe numele lui, a devenit chiriaş in facto al unei locuințe, pe str. Ion Ghica nr. 1 din Timișoara. Mai înainte cu cinci ani, în 1998, primăria îi atribuise un titlu locativ, după doi ani îi înmânase şi un contract de închiriere, dar în locuinţa ce constituia obiect al acelui contract, chiriaşul avea să intre abia peste trei ani, cu executorul judecătoresc, după ce îl prevenise pe primar că îi va vinde mașina de serviciu în contul cheltuielilor de judecată. Întrucât Primăria Timişoara nu i-a recunoscut dreptul locativ nici după ce justiţia se pronunţase definitiv şi irevocabil în favoarea sa, punerea sa în drepturi şi predarea efectivă a locuinţei s-a făcut cu întârzieri și doar după ce Beloia a implicat executorul judecătoresc. În faţa atâtor tărăgănări, în aprilie 2003 Beloia a ajuns cu avocata sa şi la uşa primarului Gheorghe Ciuhandu, dar şeful de cabinet, Camil Peia, după ce a ascultat speţa, i-a ţinut într-o cameră alăturată timp de 6 ore până să îi introducă la primar. Dar totuşi, intrat în birou la Gheorghe Ciuhandu, i-a învederat acestuia faptul că în situaţia în care instituţia pe care o conduce nu se achită întocmai de obligaţiile stabilite de instanţele de judecată, dar mai ales de a-i preda locuinţa ce constituia obiectul contractului de închiriere, el va trece la executare silită începând cu maşina de serviciu a primarului, tablourile şi mobilierul de care se folosea în anticameră şeful său de cabinet.
Într-un sfârşit, după ce ani de zile a încercat în mod inutil să anuleze titlul locativ şi contractul de închiriere, după ce i-a achitat pana la ultimul bănuţ toate obligaţiile ce însumau cheltuieli de judecată, daune materiale şi daune datorate întârzierilor nejustificate, Primăria Timişoara a trebuit să se supună obligaţiilor legale şi l-a introdus pe Saul Beloia în locuinţă, după ce executorul judecătoresc a rupt ușa. Dar liniştea lui Saul Beloia nu avea să dureze prea mult. „Primăria nu a uitat prea uşor faptul că am defectat acea morişcă imobiliara şi mi-a pregătit o surpriză: retrocedarea administrativa a apartamentului, făcută chiar în favoarea revendicatorilor cu care se judecase nouă ani de zile,” spune Beloia.
În timp ce încercase să îi anuleze în justiţie contractul de închiriere, Primăria Timişoara se judeca pe de altă parte cu mai mulţi revendicatori din Bucureşti, care solicitaseră retrocedarea în natură a 8 apartamente din acel imobil, dar întrucât nu le concordau numele cu cele din cartea funciară şi nu puteau radia dreptul de ipotecă intabulat în favoarea statului, au tot pierdut, între 1995 şi 2005, mai multe procese în faţa primăriei.
Astfel că, în prima zi de lucru din 2006, pe 5 ianuarie, primarul Gheorge Ciuhandu şi secretarul Ioan Cojocari au semnat Dispoziţia nr. 44, prin care, în temeiul Legii 10, au retrocedat 8 apartamente din imobilul situat în Timişoara, str. Ion Ghica nr. 1, printre ele fiind şi cel ocupat de către familia lui Saul Beloia.
În urmă cu câtăva vreme, o persoană împuternicită de aceiaşi revendicatori depusese la primarie o notificare la Legea 10 din 2001, iar în răspuns, cei doi oficiali au semnat Dispoziţia 44 de retrocedare. Dispoziţie cel puţin discutabilă, având în vedere circumstanţele în care a fost emisă şi lungul şir de probleme declanşate prin nepăsarea crasă a emitenţilor ei.
Primarul şi secretarul primăriei nu au ţinut seama de faptul că justiţia respinsese sistematic aceeaşi cerere de retrocedare. Nici de faptul că foştii proprietari se numeau într-un fel, iar revendicatorii altfel. Nici de faptul că ipoteca instituită în favoarea statului nu fusese ridicată. Nici de faptul că o parte dintre chiriaşi aveau contracte de închiriere în vigoare cu Primăria Timişoara şi că plătiseră în avans chiria. Puţin le-a păsat primarului şi secretarului primăriei de toate acestea când au semnat Dispoziţia 44!
”Primarul şi secretarul au fost nepăsători şi nu au ţinut cont nici de faptul că mai mulţi chiriaşi din imobil erau pensionari, sau aveau statut special – fiind persoane refugiate şi persoane cu handicap, ori erau persoane merituoase la nivel de municipiu şi judeţ, clasate pe locul întâi pe judeţ prin activităţile pe care le desfăşurau, ori erau minori aparţinând unor familii cu venituri mici. Nu a contat!
În altă ordine de idei, celor doi oficiali ai Primăriei Timişoara nu le-a păsat că unul dintre solicitanţi, la data emiterii dispoziţiei buclucaşe, era decedat încă din anul precedent.
Şi, ca să fie clar pentru toată lumea în ce fel sunt tratate aceste probleme, după ce au emis acea dispoziţie de retrocedare, deopotrivă primarul, secretarul şi alţi funcţionari ai Primăriei Timişoara au continuat să recunoască autoritatea persoanei împuternicite, deşi puterile ei încetaseră încă din anul precedent, odată cu decesul celei ce îi dăduse procură…
Cert este că toate cele 5 apartamente retrocedate persoanei decedate, sunt folosite de către foştii chiriaşi ai Primăriei Timişoara fără să plătească chirie. Pare firesc, nu au cui să plătească, din lumea celor drepţi nimeni nu poate veni să încaseze nişte arginţi,” spune Saul Beloia.
