Interviu cu prof. dr. Valeriu Tabără
Staţiunea de Dezvoltare Agricolă Lovrin din judeţul Timiş a fost cândva perla Banatului şi a doua ca importanţă în domeniul cercetării la nivelul României. În 2016, împlineşte 70 de ani de existenţă. Cândva deţinea peste 3.000 ha, avea în proprietate sute de vaci, oi, porci, 5 ha de viţă de vie şi o cramă unde se producea vin de calitate superioară. Tot aici se făceau foarte multe experimente agricole. La Lovrin s-au creat patru soiuri de grâu, două soiuri de porumb, trei de cânepă, trei de ovăz , trei de floare soarelui şi alte trei de sfeclă furajeră. Din păcate, după evenimentele din decembrie 1989, a început decăderea. O parte din pământ a fost revendicat, cercetarea agricolă nu a mai fost finanţată, iar angajaţii au început să plece după salarii mai bune, de obicei, la multinaţionalele care au invadat ţara sau la alte companii. Din 2015, la conducerea unităţii, a fost numită o conducere nouă, iar acum se fac eforturi uriaşe pentru ca unitatea să fie salvată de la pieire. Despre mărirea, decăderea şi şansele de salvare a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin, ZIUA de Vest a discutat cu prof. univ. dr. Valeriu Tabără. El a activat aici din anul 1973 şi este autorul a două soiuri de cânepă şi coautorul altuia.
Domnule profesor, fiindcă aţi activat în cadrul staţiunii din 1973 şi îi cunoaşteţi foarte bine istoria pe aproape jumătate de secol, spuneţi ce a însemnat perioada de glorie a SCDA Lovrin?
Lovrinul a fost unitatea de cercetare numărul unu din Banat şi una dintre staţiunile concurente ale Institutul de Cercetare de la Fundulea. A fost foarte puternică şi fiindcă aici există cel mai bun pământ – cernoziomul levigat, cu aport freatic. Este singura staţiune încadrată de perdele de protecţie. În 1990, deţinea mai mult de 3.000 ha. Aici au fost create patru soiuri de grâu: Ciprian, considerat a fi cel mai bun din ţară, Alex, cu mare succes în Ungaria, Lovrin 34 şi Romulus. La porumb a fost hibridul Lovrin 400, cel mai vechi care se găseşte în acest moment în cultură. La un moment dat se cultiva pe 1 milion de ha în Ucraina şi în România. Un alt hibrid a fost Andreea. Autorul principal al acestora a fost dr. Paraschivoiu, cu echipa sa. Eu sunt autorul a două soiuri de cânepă, unul e Silvana, care poartă numele nepoatei mele, altul e Armanca, şi coautor al soiului Lovrin 110. Silvana este considerat unul dintre cele mai bune din Europa cu producţii care ajung la 16 tone pe ha. Tot aici, exista un sector zootehnic puternic, cu laborator de ameliorare, unde se producea material genetic. Existau 800 de capete de vaci şi oi, inclusiv porci şi păsări. Aveam şi abator. Mai era vie unde se producea cel mai bun Burgund din ţară, la microcrama proprie. A fost o unitate superintegrată. Multe din cadrele didactice de astăzi de la USAMVB Timişoara au făcut practica în studenţie la Lovrin. După 1990, când au început aplicarea legilor proprietăţii, peste 1.000 de ha au fost retrocedate, mai pe lege, mai pe lângă lege şi totul a început să se năruie. Şi astăzi se fac eforturi pentru ca staţiunea să îşi menţină proprietăţile.
Aşadar, de atunci a început totul?
Absolut. Mai mult, unităţile noastre de cercetare au scăzut foarte puternic, în etape, iar în agricultură a început importul de sămânţă, în funcţie de cine a fost la Ministerul Agriculturii de-a lungul timpului şi la academie. La nivel naţional staţiunile de cercetare agricolă aveau 160.000 ha în proprietate, iar la această dată, după apariţia Legii 45, din 2009, au rămas cu circa 30.000 ha, care sunt într-o oarecare măsură protejate. Aşa s-a întâmplat şi la Lovrin. Fostul Institut de Cercetare Agronomice al României (ICAR) înfiinţat în 1927 a avut în Timiş mai multe staţiuni de cercetare, la Cenad, la Calacea, la Orţişoara şi la Săcălaz, dar terenurile au fost retrocedate. Şi acum sunt care vor să ia pământul din proprietatea publică de la staţiunea din Lovrin, inclusiv ceea ce nu le aparţine. Aceasta e cea mai mare problemă.
Care mai sunt cauzele decăderii SCDA Lovrin?
Pentru cercetare nu a mai existat finanţare de la stat, sau a fost foarte slabă. Nefiind bani, nu ţi-ai putut ţine cercetătorii. Salariile au fost şi sunt foarte mici. De asemenea, s-a generat astfel o lipsă de competiţie pe proiecte. Practic cercetarea în agricultură a fost lăsată la marginea societăţii. Mai mult, aceasta a fost şi este privită cu ochi negri, fiindcă reprezintă o competiţie pentru firmele care au intrat în ţară. Din păcate, cu cât cercetarea a scăzut, cu atât riscurile au crescut în agricultura românească. Nefiind salarii, cercetătorii au plecat şi s-au angajat la multinaţionalele care au venit aici. Marea majoritate dintre cei care lucrează la firmele mari provin din staţiunile de cercetare agricolă, care a reprezentat o şcoală superioară. De exemplu, colaboratoarea mea de la Lovrin a plecat la Monsanto. În plus, au fost şi multe greşeli de management la Lovrin de-a lungul timpului.
Ce şanse mai sunt ca SCDA Lovrin să îşi revină?
În acest moment staţiunea din Lovrin are 10 cercetători şi capacitatea de a relua cercetarea la nivel înalt. E nevoie de publicitate de extensie de aceea l-am şi propulsat în funcţia de manager al staţiunii pe tânărul Marinel Horablaga. E un profesionist capabil, este ambiţios are şi o altă viziune şi e corect. Am încredere totală în el. Acolo când ai o bază materială serioasă trebuie folosită. Au fost ani când producţia în câmp arăta excepţional, dar până ajungea în magazie era înjumătăţită. După ce s-a schimbat noua conducere, în 2015, angajaţii au început să îşi mai dea drumul la gură şi s-au aflata unele lucruri. Anul trecut când s-a stat lângă cântar şi s-a măsurat producţia cu mare atenţie a ieşit mai mult decât dublu, faţă de cât se declara. Anul 2016 cred că este anul în care Staţiunea Lovrin va ieşi cu adevărat la suprafaţă.
De ce ar avea nevoie, în primul rând, staţiunea Lovrin?
De bani. Statul român să spune exact ce vrea, iar dacă îşi stabileşte proiecte de cercetare serioase pe agricultură, atunci vin şi oameni. Dar dacă nu ai surse financiare nu poţi face nimic.
De ce statul este indiferent faţă de cercetarea agricolă românească?
Eu îmi menţin opinia. E vorba de expansiunea multinaţionalelor şi cu rost sau fără rost îţi dai la o parte elementele tale autohtone fundamentale care dau trăinicie agriculturii. Oricât de bun ar fi un soi, un hibrid străin sau o rasă de animale, tot au câteva probleme. Condiţiile din România sunt cu totul diferite faţă de alte ţări, cum sunt Germania, Franţa sau SUA. Seceta de aici nu va fi niciodată aceeaşi cu cea din America.
Ce se întâmplă la Lovrin acum?
Avem oameni tineri acolo, la această dată, dar mai trebuie să facem unele schimbări. Lucrurile se prezintă bine. Se face ameliorarea grâului, a ovăzului, a porumbului, a cânepii şi a florii soarelui. Anul acesta se va înfiinţa un departament de plante medicinale. Avem şi experienţe reuşite pe agrofitotehnie. Avem o locaţie cu activităţi de lungă durată, puţinele care au mai rămas. În câmp s-a reuşit fertilizarea completă şi s-au aplicat tehnologii de vârf. Ca prezentare generală culturile arată excelent. Sunt 1.400 de ha de cereale păioase. Se face material semincer la plante furajere, fiindcă în ţară aproape că nu se mai produce seminţe de plante furajere. O mare parte din producţie este contractată, inclusiv sămânţa de ovăz, cu parteneri de afară, ceea ce este foarte bine. Au tratamentele la zi, de aceea cred că se vor obţine producţii de bună calitate în 2016. În cercetare în continuare se lucrează.
