Acasă Actualitate Fără droguri şi etnobotatice în liceu

Fără droguri şi etnobotatice în liceu

DISTRIBUIȚI

În perioada lunilor martie – aprilie 2011, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad şi Grupul Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate Arad desfăşoară activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, precum şi pentru prevenirea consumului de droguri şi de substanţe etnobotanice în rândul elevilor de liceu. La activităţile preventive au participat deja un număr de 130 de elevi. Poliţiştii şi elevii au dezbătut problemele întâmpinate de tineri, motivele pentru care ajung să comită infracţiuni şi urmările acestor fapte, atât în plan personal şi familial, cât şi pentru societate, în general. Elevilor le-au fost oferite toate informaţiile necesare luării unei decizii, conştienţi fiind de faptul că fiecare va fi nevoit la un moment dat să aleagă pe ce drum vrea să meargă, să aleagă între bine şi rău, între corect şi incorect, greu sau uşor, legal sau ilegal. Tinerii au aflat şi care sunt consecinţele consumului de droguri şi substanţe cu efecte psihoactive, atât din punct de vedere legal, cât şi fizic şi psihosocial, materialele vizionate susţinând afirmaţiile specialiştilor CPECA Arad. Aceste activităţi vor continua şi în alte unităţi şcolare.

Comentarii

comentarii