Acasă Actualitate Fără finalizarea proiectului de la Sânmihai, Bega nu va putea fi navigabilă

Fără finalizarea proiectului de la Sânmihai, Bega nu va putea fi navigabilă

DISTRIBUIȚI

„Anul 2012 a fost un an bun pentru Administraţia Bazinală de Ape Banat (ABAB) Timişoara, fiindcă nu au fost evenimente neplăcute, nu am avut inundaţii sau poluări”, a declarat Ionel Vlaicu (foto), directorul ABAB Timişoara, miercuri, 19 decembrie. O situaţie deosebită a fost în ceea ce priveşte fondurile. Nu au fost bani îndeajuns pentru proiecte şi programe.

“Înţelegem contextul actual al economiei. Am lucrat cu ce am avut – 20 de milioane de lei. Pentru 2013, am solicitat de cinci ori mai mult, dar nu ştim ce vom primi. Cei de la Bucureşti vor stabili priorităţile, pentru a şti pe ce ne băzăm în 2013. În funcţie de sumele ce le vom avea, vom decide ce vom avea de făcut. Pentru noi, o prioritate este Nodul Hidrografic Sânmihaiu Român, unde s-a realizat etapa întâi. Trebuie să trecem la etapa a doua, fiindcă proiectul cu ecologizarea râului Bega va fi îngreunat. Tot ce s-a decolmatat se va colmata înapoi. Cu cât întârziem finalizarea Sânmihaiului, cu atât vom avea mai multe probleme. Fără finalizarea proiectului de la Sânmihai, Bega nu va putea fi navigabilă. De asemenea, vrem să trecem şi la etapa a doua, la Lacul Surduc, să avem un volum de apă dublu”, a declarat Ionel Vlaicu. ABAB Timişoara a realizat lucrări, în 2012, pe cursurile râurilor Timiş, Bega şi Bârzava, precum şi pe afluenţi, în valoare de peste 20.463.000 de lei. În judeţul Timiş, valoarea lucrărilor realizate este de 13.180.000 de lei, iar în judeţul Caraş-Severin, este de 7.283.000 de lei.
 

Comentarii

comentarii