Acasă Cultura François Désérable – Premiul Goncourt – alegerea României 2017, își lansează romanul...

François Désérable – Premiul Goncourt – alegerea României 2017, își lansează romanul la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Este în preferințele studenților români francofoni! Cărțile sale s-au aflat pe toate listele marilor premii literare din Franța anul trecut (Goncourt, Renaudot, Femina, Médicis, Marele Premiu al Academiei Franceze, Premiul Jean Giono). A primit Premiul Goncourt – Alegerea României, iar acum vine la Timișoara să-și întâlnească cititorii!

Institutul Francez Timișoara a informat că scriitorul François-Henri Désérable vine în România și se va afla în Capitala Culturală Europeană, vineri, 2 noiembrie, de la 18:30, la librăria La Două Bufnițe, pentru a-și lansa romanul premiat în limba română. „Un certain monsieur Piekielny” – „Un anume domn Piekielny” este disponibil la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Adinei Dinițoiu. Scriitorul vine la invitația Institutului Francez București și a editurii Humanitas Fiction.

François-Henri Désérable se reîntoarce în romanul său, cu pasiune, pe urmele celebrului scriitor Romain Gary (Roman Kacew, pe numele său adevărat), al cărui roman autobiografic Promisiunea zorilor l-a marcat, iremediabil, literar şi biografic. Fascinat de un personaj misterios care apare în cartea lui Gary, Désérable porneşte în căutarea adevăratei identităţi a domnului Piekielny, vecin de imobil cu micul Roman Kacew, pe vremea când locuia în Vilnius, înainte de a emigra în Franța împreună cu mama sa. Cine era oare acest domn Piekielny, mărunt şi modest, care semăna cu un “şoarec trist”?

Roman poetic şi picaresc în egală măsură, ironic şi livresc, autobiografic pe alocuri, Un anume domn Piekielny este o pledoarie seducătoare pentru literatură, o mărturie care atestă puterea extraordinară a ficţiunii de a crea personaje vii, ce sar din pagină, abolind graniţa dintre imaginar şi real. Sfârşitul lui Piekielny într-o groapă comună unde au fost aruncaţi evrei ucişi de nazişti devine un simbol pentru mulţimea acestor destine anonime întrerupte de atrocităţile istoriei.

Fost jucător de hockey pe gheață, F.-H. Désérable și-a făcut debutul în literatură cu o culegere de nuvele despre Revoluția Franceză. Scriitorul a venit pentru prima dată în România în 2016, la FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere din Iași, pentru a-și prezenta primul roman, „Évariste”, multipremiat în Franța.

Înainte de a ajunge la Timișoara, acesta se va afla la București, unde va fi președinte de onoare al juriului național „Premiul Goncourt – Alegerea României 2018”, alături de Simona Sora. Aflat sub patronajul Academiei Goncourt, proiectul ”Premiul Goncourt – Alegerea României” este organizat pentru al șaselea an consecutiv de Ambasada Franței și Institutul Francez din România. Studenți de la șapte universități din țară, printre care și Universitatea de Vest din Timișoara, se reunesc pentru a citi, analiza și dezbate cele 15 romane din Lista Goncourt și pentru a-și desemna favoritul – a informat Institutul Francez Timișoara.

 

Comentarii

comentarii