Acasă Politica Frunzăverde: Trebuie începute demersurile pentru suspendarea lui Băsescu

Frunzăverde: Trebuie începute demersurile pentru suspendarea lui Băsescu

DISTRIBUIȚI

frunyaverdeVicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat că ieşirea publică a şefului statului arată că acesta a “redevenit arogant”, iar acest lucru i-a fost permis de USL, motiv pentru care trebuie începute demersurile unei nou suspendări din funcţia a lui Traian Băsescu.

Frunzăverde a fost întrebat cum apreciază declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu în ceea ce priveşte gestionarea portofoliului Transporturilor.

“În legătură cu, în general, starea transporturilor din România şi a companiei CFR Marfă nu cred că Traian Băsescu trebuie să facă aprecieri. El, fie singur, fie prin interpuşi, a gestionat în jur de 10 ani acest domeniu. În urma acestei gestiuni, transporturile reprezintă astăzi cel mai rămas în urmă domeniu din România. Consider însă că în primul rând trebuie spus altceva în legătură cu afirmaţiile lui Băsescu. Traian Băsescu a redevenit arogant. Dă din nou sfaturi, după ce a condus aproape 9 ani dezastruos România”, a susţinut Frunzăverde.

El a menţionat că Băsescu “a redevenit arogant însă din cauza USL, care i-a permis, contrar votului a 7,4 milioane de români, peste 87 % din cei prezenţi la vot, să rămână preşedintele României”.

“Cred că USL, evident pe cale parlamentară, chiar şi într-o sesiune specială, trebuie să înceapă demersul suspendăriii lui Traian Băsescu. Motive sunt suficiente, nu se poate coabita cu Traian Băsescu şi România nu-şi poate permite să plătească în continuare costurile comportamentului lui Traian Băsescu”, a mai afirmat Frunzăverde, precizând că discuţia în PNL pe acest subiect ar putea avea loc în a doua jumătate a lunii august.

Ponta: “Nu trebuie să cădem în capcană, ceasul merge”

“Categoric nu. Preşedintele Băsescu, văzând că nu îl mai bagă nimeni în seamă, va încerca să ne provoace, dar nu trebuie să cădem în capcană. Ceasul merge şi, la anul, vom avea un alt preşedinte”, a spus Ponta la RTV, întrebat dacă există posibilitatea unei noi suspendări a preşedintelui, conform declaraţiei lui Frunzăverde.

El a arătat că România nu are nevoie de o nouă criză chiar dacă Băsescu îşi doreşte acest lucru.

Comentarii

comentarii