Acasă Actualitate Gabriela Firea și-a dat demisia din funcţia de ministru al Familiei

Gabriela Firea și-a dat demisia din funcţia de ministru al Familiei

DISTRIBUIȚI

gabrielafireaGabriela Firea a demisionat vineri din funcţia de ministru al Familiei, în urma unei întâlniri cu premierul Marcel Ciolacu, în contextul acuzaţiilor din scandalul centrelor în care bătrâni şi persoane cu dizabilităţi erau supuşi unor tratamente inumane. Demisia are loc la o zi după cea a ministrului social-democrat al Muncii Marius Budăi. 

Demisia Gabrielei Firea vine la o zi după ce şi ministrul Muncii, Marius Budăi, a renunţat la funcţie.

Premierul Marcel Ciolacu a spus că a avut o discuție cu Gabriela Firea despre azilele groazei și apreciază ”gestul voluntar” făcut de aceasta, deși lui îi ”este foarte clar” că ministrul Familiei ”nu are nicio legătură directă cu acest caz”.

Într-o postare pe Facebook survenită la scurt timp după anunțul făcut de Firea cu privire la demisie, premierul precizează însă că ”lucrurile nu trebuie să se oprească aici” și cere tuturor primarilor, șefi de consilii județene și ai poliției ”care au avut o legătură cu azilele groazei (…) să facă un pas în spate.

Comentarii

comentarii