Acasă Cultura Gărâna Jazz Festival 2016 – cel mai important festival de open air...

Gărâna Jazz Festival 2016 – cel mai important festival de open air jazz din Europa Centrală și de Est

DISTRIBUIȚI

garana jaz festivalGărâna Jazz Festival 2016 va avea loc, în perioada 7 -11 iulie, la Poiana Lupului Gărâna, în judeţul Caraş-Severin, cu un program ce va fi un ecou al ultimilor 20 de ani de concerte la Gărâna, cu prezențe legendare și descoperiri curajoase.
Cinci zile de jazz prind viață pe trei scene: Poiana Lupului, Hanul La Răscruce, Biserica Catolică din Văliug. Jazz-ul s-a auzit pentru prima dată la Gărâna în 1997, într-un jam session improvizat de prieteni în Hanul La Răscruce. Povestea a continuat în următorul an și în următorii 20 de ani, transformând un sat din Munții Semenic, în locația celui mai important festival de open air jazz din Europa Centrală și de Est.
Peste 50.000 de spectatori şi câteva sute de artişti internaţionali au împărtăşit experienţa muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber. Au cântat la Gărâna: Eberhard Weber, Mike Stern, Jan Garbarek, Charles Lloyd, Jean-Luc Ponty, Stanley Jordan, John Abercrombie, Miroslav Vitous, Zakir Hussain, Magnus Ostrom, Bugge Wesseltoft, Lars Danielsson, Avishay Cohen, Nils Petter Molvaer și mulți alții.
Trei elemente fac din Gărâna Jazz Festival o experiență de festival unică: muzica, oamenii și locul. În munții Semenic natura e sălbatică, la fel ca muzica care răsună dintre corturi. Două decenii de festival au cultivat diversitatea jazz-ului la cea mai înaltă calitate și au găzduit concerte legendare de jazz nordic, american, oriental, occidental sau românesc. Totul în spiritul unei libertăți aparte care definește identitatea celor prezenți an de an la Gărâna, considerat un fel de ”Woodstock” contemporan. Vremea capricioasă și locul special nu diminuează cu nimic atmosfera, dimpotrivă, chiar îi ambiționează pe participanți să-si dorească să facă parte dintre cei, nu puțini, “aleși”.
Unul dintre cei mai străluciţi invitaţi în 2016 este Yuri Honing, cu formaţia sa Acoustic Quartet, alcătuită din Yuri Honing – tenor saxophone, Wolfert Brederode – piano, Gulli Guðmundsson – bass şi Joost Lijbaart – drums.
Yuri Honing este unul dintre cei mai remarcabili saxofoniști de jazz olandezi ai generației sale. Deschis oricărei surse de inspirație, fie că este din muzica pop, rock sau folclor, și nesupus convențiilor limitative, Yuri Honing se dovedește un spirit creator având puterea de a emoționa publicul de fiecare dată când urcă pe scenă.
Cu quartetul său, Yuri Honing Acoustic Quartet, a lansat anul trecut Desire, un album ce reflectă opt expresii emoționale ale dorinței și care îi poartă pe ascultătorii deschiși la inimă și minte într-un univers interior sensibil și, în același timp, accesibil. Quartetul adună laolaltă muzicieni de excepție: pe pianistul Wolfert Brederode, pe basistul Gulli Guðmundsson și pe bateristul cu care Honing colaborează de peste 25 de ani, Joost Lijbaart.

Comentarii

comentarii