Acasă Actualitate George Maior și-a anunțat demisia, la Timișoara

George Maior și-a anunțat demisia, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

maior

Șeful Serviciului Român de Informaţii a devenit Doctor Honoris Causa a Universităţii de Vest

Vineri 3 octombrie, de la ora 10, toată „spuma” Timişoarei, începând cu Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş și Viorel Dogariu, prefectul de Timiş, alături de parlamentari şi oameni politici, a fost prezentă, la Universitatea de Vest Timişoara.

În Aula Magna, a avut loc un dublu eveniment: acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum lui George Cristian Maior, profesor doctor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, directorul Serviciului Român de Informații. După ceremonie, Maior şi-a lansat cartea “Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI”.
„Titlul onorific conferit reprezintă modalitatea prin care UVT recunoaşte pe deplin meritele dovedite în întreaga sa carieră profesională şi pe care domnul George Cristian Maior o începe din momentul absolvirii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca. Ne simţim deosebit de onoraţi să avem în mijlocul nostru una dintre personalităţile de seamă ale vieţii publice şi academice din România, în persoana domnului prof. dr. George Maior”, a spus prof. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT. „Astăzi, are loc aici un regal al erudiţiei!”, a mai punctat Pirtea, la lansarea cărţii.
„Ne aflăm astăzi la acest început de secol, în faţa unui moment de răscruce, unul în care putem opta decisiv pentru o integrare definitivă în comunitatea europeană şi euroatlantică şi pentru ieşirea definitivă de sub stigmatul zonei de frontieră dominată de nesiguranţă şi sărăcie. Aceste evoluţii pot înscrie societatea românească în modernitatea occidentală, cu tot ce înseamnă ea în termeni de bunăstare, securitate şi predictibilitate pozitivă”, a declarat şeful SRI, la Timişoara.

Maior: ”Îi voi prezenta noului preşedinte demisia mea. Să facă o evaluare şi să decidă”

Şeful SRI, George Maior, a mai declarat, vineri, la Timişoara, că după instalarea noului preşedinte îi va înainta acestuia demisia din funcţie, urmând ca noul şef al statului să facă o evaluare asupra activităţii sale în fruntea serviciului şi să ia o decizie. Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a fost întrebat de presă, la Timişoara, dacă serviciile de informaţii ar trebui să se implice în viaţa politică. “Deloc nu ar trebui să se implice serviciile secrete, ca să fie clar. Vedeţi, în contextul fiecărei campanii electorale, discursul politic aduce în atenţie, din nefericire, şi serviciile de informaţii. Din punctul de vedere al propriului meu serviciu, vă garantez că stă deoparte de această luptă politică, ne interesează să ne facem treaba bine. În ce mă priveşte, se vehiculează, nu a venit dinspre mine acest lucru, în legătură cu evolutia mea politică, nu e cazul, nu mi s-a propus niciodată şi nu am discutat cu nimeni ideea de prim-ministru, ba, dimpotrivă, eu cred că e normal ca viitorul preşedinte să decidă în privinţa serviciilor de informaţii. Din punctul meu de vedere, voi merge spre noul preşedinte, îmi voi prezenta demisia şi el va decide dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu să continue sau nu”, a declarat Maior. Sâmbătă, se împlinesc opt ani de când George Maior a fost numit la conducerea SRI.

Comentarii

comentarii