Acasă Actualitate Grădiniță gratuită la Bocșa

Grădiniță gratuită la Bocșa

DISTRIBUIȚI

Preşcolarii din oraşul Bocşa au, începând de miercuri, o grădiniţă nouă şi modernă, căreia 30 de copii i-au păşit pragul, având la dispoziţie, gratis, tot ceea ce le trebuie – jucării, cărţi şi mâncare.

Deşi unitatea este una privată, părinţii micuţilor nu vor trebui să scoată niciun leu din buzunar pentru serviciile oferite de Grădiniţa cu Program Prelungit „Tinker Bell”. Acest lucru este posibil datorită Fundaţiei Umanitare Triumful Inimii din Bocşa, care a înfiinţat grădiniţa şi va finanţa, din resurse proprii, toate activităţile derulate aici.

Grădiniţa  Zâna Clopoţică, partenera de ghiduşii a legendarului Peter Pan, a fost inaugurată în prezenţa autorităţilor judeţene, dascălilor, părinţilor şi micuţilor care vor petrece aici cel puţin opt ore pe zi.

”Această construcţie, pe de o parte edilitară, pe de alta, una de suflet, reprezintă una dintre cele mai importante investiţii din punct de vedere social şi educaţional din Caraş-Severin. Asemenea soluţii, paralele celor sociale şi educaţionale de stat, reprezintă viitorul pentru dezvoltarea acestui domeniu”, a afirmat preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, prezent la manifestare.

Copiii sunt aduşi dimineaţa la grădiniţă şi duşi înapoi la casele lor, la ora 16.30, cu un microbuz aparţinând Fundaţiei Umanitare Triumful Inimii. Fundaţia susţine financiar şi activităţile unui centru de zi din Bocşa, care adăposteşte, la ora actuală, peste 40 de copii proveniţi din familiile sărace din oraş.
 

Comentarii

comentarii