Acasă Eveniment Grupul CEZ susține expoziția Karel Zdenek Liman, arhitectul ceh al Casei Regale...

Grupul CEZ susține expoziția Karel Zdenek Liman, arhitectul ceh al Casei Regale a României

DISTRIBUIȚI

Ințiativa aparține Ambasadei Republicii Cehe la Bucuresti, în colaborare cu  Muzeul Național de Artă al României și Igloo Media și are loc cu prilejul celei de-a 92-a aniversari a zilei de naștere a MS Regele Mihai, ne informează Departamentul PR al CEZ România.

Expoziția Karel Zdenek Liman, arhitectul ceh al Casei Regale a României, s-a deschis joi, 24 octombrie, în Sălile Kretzulescu ale Muzeului Național de Artă al României și își propune, prin intermediul unei selecții de fotografii, o incursiune în opera arhitectului ceh Karel Liman (1855 – 1929), a cărui creație este foarte puțin cunoscută în România contemporană. Imaginile alese realizează, prin mijloace fotografice deosebite, o introspecție asupra viziunii sale despre arta totală a construcției, Liman devenind cel mai apreciat arhitect al Casei Regale a României. Printre lucrările de arhitectură importante încredințate lui Karel Liman prin ordinul Regelui Carol I amintim reconfigurarea, amplificarea și redecorarea castelului Peleș (1896 – 1914), proiectul și construcția castelului Pelișor (1898 – 1903), refacerea tuturor clădirilor administrative de pe Domeniul Regal Peleș și reamenajarea interioarelor castelului Bran (1924 – 1929). Pentru o scurtă perioadă de timp, Karel Liman a fost și arhitectul fostului Palat Regal de pe Calea Victoriei, care găzduiește această expoziție. Curatorul expoziției este prof. dr. arh. Sorin Vasilescu. Vernisajul expoziției va avea loc în prezența Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României. La vernisaj a avut loc și lansarea albumului monografic al arhitectului Karel Liman. În cele 240 de pagini ale lucrării sunt prezentate principalele opere realizate în România, sub directa conducere a arhitectului ceh și a fost publicat cu sprijinul Grupului CEZ în România: „Participarea la acest proiect mi-a facut o plăcere deosebită și sunt foarte recunoscător pentru acest lucru. O existență dedicată comuniunii dintre culturi și mentalități, dincolo de timp și prejudecăți, așa cum a fost existenta lui Karel Liman, merită să fie onorată și readusă în discuție. Cartea pune în lumină un exemplu autentic de credință și pasiune – hrana de care spiritul are nevoie pentru a învinge în lupta cu trecerea timpului”, spune Jan Veskrna, Manager de Țară al Grupului CEZ în România. Textele din album sunt semnate de Ruxanda Beldiman, Mircea Hortopan, Narcis  Dorin Ion și  Sorin Vasilescu. Partenerii evenimentului sunt: Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Bran și Muzeul Național Cotroceni.

 

Comentarii

comentarii