Acasă Actualitate Guano Apes vine la Timișoara – artiștii vor urca pe scenă la...

Guano Apes vine la Timișoara – artiștii vor urca pe scenă la festivalul de rock din centrul urbei

DISTRIBUIȚI

guano apes

Celebra trupă Guano Apes vine la Timișoara. Trupa va cânta la Timișoara Rocks, pe 13 mai. Guano Apes este una dintre cele mai reprezentative trupe în peisajul rock din Europa, Guano Apes are la activ 6 albume, 2 discuri de aur şi unul de platină, peste 4 milioane de albume vândute în toată lumea, a câştigat de 3 ori premiul german ECHO Music Award și o dată premiul MTV Europe Music Award.  Primăria Municipiului Timișoara, împreună cu Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, organizează a doua ediție a Festivalului de rock – Timișoara Rocks, pe 13 și 14 mai 2016, în Piața Victoriei din Timişoara.

Guano Apes s-a înfiinţat în anul 1994, în Gottingen, Germania, la iniţiativa lui Henning Rumenapp, Stefan Ude şi a lui Dennis Poschwatta. În acelaşi an s-a alăturat grupului şi solista Sandra Nasic. Albumul de debut „Proud Like a God” a fost promovat de single-urile “Open Your Eyes”, „Lords of the Boards” şi “Rain”, material premiat cu discul de platină şi a propulsat Guano Apes în rândul celor mai bine cotate trupe rock din Europa. Albumele “Don’t Give me Names” (2000) şi “Walking on a thin line” (2003) au adus trupei două noi discuri de aur, propulsând-o pe primele locuri în clasamente pentru single-urile “Big in Japan” (cover după celebrul hit Alphaville), “No Speech” şi “Quietly”. În 2003, Guano Apes a lansat un material live („Live”), urmat de o compilaţie best of („Planet of the Apes”, 2004) şi o selecţie de piese demo înregistrate în 1994 şi 1995, „Lost (T)apes” (2006). După o perioadă de pauză în care s-au concentrat asupra proiectelor solo, membrii Guano Apes s-au reunit, în anul 2009.

Prima zi de festival va aduce pe scena din Piaţa Victoriei şi două trupe româneşti. În deschidere, de la 19.00, va urca pe scenă trupa Burning Table, care propune un sound alternative rock cu o varietate de influenţe de la grunge, psihedelic, post rock până la electronică şi experimental, iar de la ora 20.00, iubitorii rock-ului alternativ din România vor avea ocazia să-i urmărească pe rockerii de la Viţa de Vie. Seara se va încheia cu concertul celor de la Guano Apes, programat să înceapă la ora 21.30.
Accesul la Festivalul de rock este liber.

Comentarii

comentarii