Acasă Actualitate Hoți de curent la Cernăteaz

Hoți de curent la Cernăteaz

DISTRIBUIȚI

hoti curent wEnel Distribuţie Banat a realizat în cursul dimineţii de miercuri o acţiune de control în localitatea Cernăteaz din județul Timiş, pentru depistarea branşamentelor ilegale la reţeaua de electricitate, cu sprijinul Jandarmeriei Romane. În urma controlului efectuat la abonaţi casnici în Cernăteaz au fost descoperite 5 branșamente ilegale, astfel încât consumul aferent de energie electrică nu era înregistrat. Prejudiciul estimat în aceste cazuri se ridică la un total de 5.000 kWh. În cursul anului 2012, echipe ale Enel Distribuție Banat au efectuat peste 2000 de controale în județul Timiș pentru depistarea branșamentelor ilegale sau a celor care ocolesc grupurile de măsură, fiind constatate 90 de cazuri de consum fraudulos. ”Dorim să atragem atenția că branșamentele ilegale și instalațiile electrice improvizate, pe lângă faptul că pun în pericol viața celor care le utilizează, pot fi oricând sursa unui incendiu de proporții. Mai mult, astfel de branșamente perturbă buna funcționare a rețelelor de distribuție, determină situații de supraconsum și sunt, de multe ori, cauza unor întreruperi frecvente în alimentarea cu energie electrică, afectând astfel și consumatorii branșați legal,” precizează reprezentanții companie. Enel a intensificat acțiunile de control pentru a preveni astfel de incidente și pentru a depista situațiile care pot pune în pericol buna funcționare a rețelei de distribuție și a serviciilor aferente.

Comentarii

comentarii