Acasă Actualitate Hoț și mincinos, preotul Pavel Cristian, încă membru în Consiliul Eparhial Timișoara!

Hoț și mincinos, preotul Pavel Cristian, încă membru în Consiliul Eparhial Timișoara!

DISTRIBUIȚI

paisie9Implicat în scandalul furtului salariilor celor 15 angajate ale centrelor sociale din Timiș, într-un proiect cu fonduri europene, fiind anchetat într-un dosar vechi, din 2012, preotul corupt Pavel Cristian conduce, culmea!, chiar și acum, departamentul Social din cadrul Mitropoliei Banatului.

Cum este posibil? Avem un răspuns care, tot din păcate, stă sub semnul bunei – credințe al unor persoane, mai ales din partea IPSS Ioan, pe care-l manipulează clica paisiacă! Așadar, de dragul și în numele adevărului, lucrurile stau așa: Preoții Pavel Cristian, Alin Cuza și fosta contabilă, Zărie, sunt cercetați în prezent, în Dosar Penal 4909/P/2013, confirmările venind atât de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, sub semnătura doamnei Chivu Irina, cât și de la Poliția Timișoara, serviciul de Investigație Criminală. Ei sunt cercetați pentru ”abuz în serviciu contra intereselor persoanei”, dar cercetarea va fi extinsă, existând premisa acuzației de șantaj. Or, pentru șantaj, Dan Diaconescu stă la închisoare cinci ani și jumătate. Ei, acești preoți falși, îmbrăcați în straie preoțești, dar mai păcătoși decât cei închiși la Popa Șapcă, conduc din umbră Mitropolia Banatului, profitând de acest om bun, mitropolitul Ioan, în ochii căruia au tupeul mafiot de a privi! Mincinosul Pavel Cristian trebuie eliminat din Consiliul Eparhial al Mitropoliei Banatului, pentru că este cercetat penal! Banditul Pavel Cristian să plece, repede! Imaginea Mitropoliei Banatului este maculată de acești mafioți netrebnici!
Sper din suflet, ca prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș Vasile Bâc, cu relațiile lui prin SRI, CSM și pe unde le mai are…să se abțină! Să nu mai semneze ”scoateri de sub urmărire penală”, fiind, și el, din păcate, încă membru în Consiliul Eparhial Timișoara!
O adunătură de cetățeni din gașca lui Paisie, aproape toți niște sugative ale bugetului Mitropoliei Timișoara, fac jocurile perverse ale fățărniciei, afișate, culmea, chiar în Casa Domnului! O rușine!
Demisia, ticăloși cu țoale negre și cu sufletele și mai…negre!

 

Comentarii

comentarii