Acasă Actualitate Hramul Bisericii Ortodoxe Ucrainene „Sf. Volodemer” din Lugoj

Hramul Bisericii Ortodoxe Ucrainene „Sf. Volodemer” din Lugoj

DISTRIBUIȚI

Credincioşii ucraineni din zona Lugojului vor sărbători duminică, 26 iulie, hramul Bisericii Protopopiale  „Sfântul Volodemer” din municipiul de pe Timiş. Anul acesta, se va marca împlinirea a 19 ani de la înfiinţarea Parohiei şi a Protopopiatului Ortodox Ucrainean din Lugoj. Ceremonia va debuta, la ora 9, iar Sfânta liturghie va fi oficiată, în limbile română şi ucraineană, de un sobor de preoţi, în frunte cu P.On. Ilie Albiciuc, protopopul ortodox ucrainean de Lugoj. La această mare sărbătoare au fost invitaţi să participe preşedinţii Uniunii Ucrainenilor din România şi din Banat, lideri şi întreaga comunitate ucraineană din zona Lugojului, oameni de afaceri, precum şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai celorlalte culte din municipiu, în frunte cu preotul Rafael, stareţul Mănăstirii „Izvorul lui Miron” de la Româneşti, şi preotul Mihail Buliga, stareţul Mănăstirii „Sfânta Parascheva” de la Dobreşti.

Comentarii

comentarii